Cum a dat Iohannis înapoi în disputa căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a îndemnat „să nu mergem pe calea fanatismului religios“, preşedintele Klaus Iohannis cere conciliere între cei care susţin căsătoriile gay şi conservatorii care susţin familia tradiţională. Pasul în spate făcut de preşedinte vine în urma poziţiei Bisericii Ortodoxe, instituţie foarte influentă în societate

La început a fost cuvântul pastorului Viorel Iuga, preşedintele Alianţei Evanghelice din România, care l-a somat pe Klaus Iohannis să-şi arate susţinerea faţă de ideea de familie în sensul ei creştin: uniunea dintre un bărbat şi o femeie.  „Dacă nu ieşiţi dumneavoastră să vă exprimaţi pro creştinism, vom ieşi noi să ne exprimăm pro schimbare, inclusiv a dumneavoastră“, a transmis pastorul Viorel Iuga.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, cum răspunde solicitării pastorului evanghelic, preşedintele Klaus Iohannis a spus: „Nu am ce să-i răspund. Însă, în acest context, cred că este foarte important să reiterez un lucru în care cred - fiindcă eu provin dintr-o minoritate etnică şi religioasă - eu cred că trebuie să revenim la ceea ce se numeşte toleranţă şi acceptarea celuilalt, acceptarea celuilalt cu bune şi cu rele. Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele şi nu le sprijin. Sunt adeptul toleranţei, al încrederii şi deschiderii spre celălalt“.

BOR: Un exerciţiu democratic necesar
Vorbele preşedintelui au fost interpretate ca un mesaj de susţinere pentru căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Biserica Ortodoxă Română (BOR) a reacţionat imediat. „Un demers civic, perfect legal şi validat de Curtea Constituţională a României, nu poate fi considerat în niciun caz o «cale a fanatismului religios», sau o dovadă de intoleranţă. Cel mai amplu demers civic din România, la care a participat un număr fără precedent de cetăţeni, este un exerciţiu democratic firesc şi necesar“, se arată în comunicatul de presă al BOR, care face trimitere la  iniţiativa de modificare a Constituţiei, de marată de asociaţia „Coaliţia pentru Familie“, astfel încât să se stipuleze explicit că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, nu pe cea între soţi, cum prevede formularea actuală din Legea Fundamentală.

„Propunerea de amendare a Constituţiei nu reprezintă «o solicitare ultimativă», ci o chemare firească la exprimarea democratică a voinţei cetăţenilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societăţii, familia. Solicitarea are ca scop principal protejarea familiei, a părinţilor şi a copiilor, şi nu condamnarea altor persoane. Pledarea pentru definirea mai clară a naturii familiei este justificată nu doar de raţiuni ale moralei creştine, ci şi de realitatea dramatică a prăbuşirii demografice atât în România, cât şi în celelalte ţări europene. Ne exprimăm speranţa că demersul moral şi civic al «Coaliţiei pentru Familie» va fi înţeles corect de către toate autorităţile statului român şi că i se va da curs conform Constituţiei“, a mai susţinut Patriarhia, criticându-l voalat pe şeful statului.

„Nevoie de pace socială“
Aflat la Bruxelles, unde a participat la Consiliul European, preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat de jurnaliştii români cum apreciază reacţia Patriarhiei. „Au perfectă dreptate. Deja felul în care unii au interpretat afirmaţiile mele arată nevoia de conciliere, de pace socială. Eu nu am acuzat pe nimeni şi nici nu am intenţionat să acuz Biserica Ortodoxă Română sau Biserica Penticostală. Eu am atras atenţia asupra unor pericole“, a spus şeful statului.

Dragnea: Sunt un fanatic religios
Din raţiuni electorale, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a implicat şi el în schimbul de replici dintre Klaus Iohannis şi Patriarhie. „Eu sunt un om tradiţionalist. Dacă pentru asta pot fi considerat fanatic religios, sunt un fanatic religios. Sunt creştin-ortodox şi eu văd familia formată dintr-un bărbat şi o femeie şi, când vrea Dumnezeu, şi cu copii“, a afirmat Liviu Dragnea, în contextul în care PSD se bazează în special pe electoratul conservator. Întrebat dacă susţine modificarea Constituţiei în sensul în care să scrie explicit că familia e formată din bărbat şi femeie, liderul PSD nu a vrut să răspundă.

Câţiva paşi până la modificarea Constituţiei
Iniţiativa cetăţenească demarată de „Coaliţia pentru Familie“, care a strâns nu mai puţin de trei milioane de semnături, a fost înregistrată la Senat, pe 23 mai, ca orice alt proiect de lege. După ce Curtea Constituţională a avizat favorabil proiectul, Senatul urmează să introducă iniţiativa cetăţenească în procedura obişnuită de legiferare. Practic, iniţiativa cetăţenească se transformă în iniţiativă legislativă. Proiectul merge în comisiile de specialitate pentru avize, apoi în plenurile celor două Camere, la votul final.

Proiectul de revizuire a Constituţiei trebuie adoptat de Camera Deputaţilor şi de Senat cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. În cele din urmă, revizuirea Constituţiei are loc doar după ce este aprobată prin referendum, acesta fiind, potrivit legii, organizat în maximum 30 de zile de la data adoptării proiectului în Parlament. „Coaliţia pentru Familie“ insistă ca referendumul să fie organizat simultan cu alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Este greşit să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative. Eu sunt adeptul toleranţei, al încrederii şi deschiderii spre celălalt. Klaus Iohannis, preşedinte
Solicitarea are ca scop principal protejarea familiei, a părinţilor şi a copiilor, şi nu condamnarea altor persoane. Patriarhia