Cum a ajuns tandemul Dragnea-Dăncilă la cuţite cu primarii de oraşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Falcă, Robert Negoiţă şi Gabriela Firea, trei dintre capii revoltei. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Primarii marilor oraşe se află în plin scandal cu Guvernul Dăncilă, edilii cerându-i premierului mai mulţi bani la nivel local în 2019. Liviu Dragnea le-a pus pe masă o soluţie, însă aceasta ar duce administraţiile locale la dezastru, potrivit aleşilor locali.

Premierul Viorica Dăncilă i-a primit pe primarii de municipii pentru a doua rundă de negocieri privind banii care vor intra în vistieria autorităţilor locale, în urma aprobării bugetului pe 2019. Concret, edilii de municipii sunt nemulţumiţi că guvernanţii nu au mărit procentul de bani alocaţi din impozitul pe venit, în condiţiile în care primăriile au rămas fără o parte dintre aceştia după scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, în urma revoluţiei fiscale de iarna trecută.  

Primarii din Asociaţia Municipiilor din România (AMR), printre care sunt Robert Negoiţă (PSD), Gabriela Firea (PSD), Emil Boc (PNL) sau Gheorghe Falcă (PNL) au cerut ca 67-68% din impozitul pe venit să le revină lor, în condiţiile în care în prezent doar 41,75% merg către autoritatea locală. De asemenea, o altă solicitare a primarilor a fost ca o treime din bugetul naţional să meargă spre funcţionarea şi dezvoltarea comunităţilor publice locale. Marţi, în prima zi, Guvernul nu le-a dat niciun răspuns edililor, punctând faptul că vor veni a doua zi cu o poziţie. Dar propunerea Guvernului s-a lăsat aşteptată până când preşedintele PSD a venit cu „soluţia“.

Dragnea „rezolvă“ situaţia. Pe Facebook

Liviu Dragnea a anunţat pe Facebook, exact în timpul în care Viorica Dăncilă, alături de Darius Vâlcov (consilier al acesteia pe teme economice) şi Eugen Teodorovici se întâlneau cu primarii. „Mai mult pentru cei săraci, fără pierderi la cei bogaţi. Comunităţile locale vor avea în 2019 cel mai mare buget din istoria României: circa 77 miliarde de lei, adică aproape jumătate din valoarea bugetului de stat (164,5 mld.). Aleşii locali vor păstra toate sumele încasate din impozitul pe venit şi vor primi 11 miliarde de la Guvern, din cotele de TVA. Niciun judeţ nu va avea mai puţin de 400 lei/locuitor, faţă de doar 250 anterior, şi nicio primărie nu va avea mai puţin de 1.200 lei/locuitor faţă de doar 750 lei înainte. Primăriile vor opri direct 60% din încasări, aşa cum au cerut, iar restul de 40% vor merge la judeţ, din care 20% se vor întoarce la aceleaşi primării pentru echilibrare“, a scris Dragnea pe Facebook, în prima parte a mesajului.

Noi nu suntem nişte fraieri care nu ştiu cifrele, legile sau cum circulă banii Robert Negoiţă, primar PSD

Până aici totul părea că se îndreaptă spre consens, însă liderul PSD a venit cu nişte precizări, care nu au fost pe placul edililor veniţi la întrevederea cu Dăncilă. „Va avea loc o descentralizare a finanţelor, aleşii locali vor prelua o serie de cheltuieli din sarcina Guvernului, dar tot vor rămâne cu 9 miliarde mai mult decât aveau înainte. De acum, ei vor avea pâinea şi cuţitul, dar asta îi obligă să fie mai responsabili faţă de cetăţeni“, a completat Dragnea.

Refuzul primarilor

„Cifra pe care a scris-o Liviu Dragnea si pe care ne-a zis-o şi reprezentantul Guvernului am refuzat-o“, a răspuns sec Gheorghe Falcă, primar al Aradului şi preşedinte executiv al AMR, după întâlnirea cu Dăncilă. Mai mult, edilul liberal a subliniat că primarii au mai renunţat la pretenţii, dar nu pot fi de acord nici cu varianta PSD, prin care s-ar trezi cu o povară economică mai mare. „Când vom prelua şi socialul va fi un dezastru“, a subliniat Falcă.

Cifra pe care a scris-o Liviu Dragnea şi pe care ne-a zis-o şi reprezentantul Guvernului am refuzat-o. Gheorghe Falcă, primar PNL

Nici colegii de formaţiune ai Vioricăi Dăncilă nu au fost de acord cu varianta propusă de Liviu Dragnea, aceştia arătând capcana din soluţia găsită de liderul PSD. „Pentru a compensa scăderea de la 16 la 10%, primăriile ar fi trebuit să primească un procent de 67%. Este o chestiune matematică. Noi ne-am asumat o pierdere de 7 puncte procentuale şi ne-am declarat mulţumiţi şi cu 60%. Dânşii ne-au spus, în schimb, că urmează să nu mai cuprindă în bugetul de stat anumite sume care contribuiau la povara socială referitor la însoţitori, la zona socială şi care era suportată din TVA. Le-am explicat că primăriile vor fi foarte afectate de acest lucru şi că este o pondere semnificativă în buget“, a declarat Robert Negoiţă, preşedinte al AMR şi primar al Sectorului 3. De asemenea, primarul general Gabriela Firea, a atras atenţia că în varianta actuală, Capitala va avea o pierdere de 80 de milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort