Cultul lui Ceauşescu a fost interzis prin lege. Iohannis a promulgat legea iniţiată de Crin. Muraru: Asistăm la naşterea unei jurisprudenţe în acest domeniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prşedintele Klaus Iohannis FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea iniţiată de Crin Antonescu, care nu numai că interzice, dar şi sancţionează  promovarea cultului persoanelor vinovate de infracţiuni de genocid, aşa cum este cazul lui Nicolae Ceauşescu. Consilierul prezidenţial, Andrei Muraru, fostul preşedinte IICCMER, atrage atenţia că există pericolul de a avea cazuri grave care nu sunt sancţionate, de aceea organele judiciare au nevoie de asistenţă.

„Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii au doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenefobe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“, sunt principalele modificări din lege.

Totodată, legea interzice „acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice sau unor organizaţii“.

„Cultul lui Ceauşescu a fost interzis“

Andrei Muraru, consilier prezidenţial, fost preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a explicat că efectul principal al acestei legi este interzicrea cultului lui Nicolae Ceauşescu, condamnat pentru genocid. „Această lege include pentru prima dată diseminarea propagandei, prin mijloace electronice. Din acest moment, autorităţile publice trebuie să urmărească aceste lucruri şi să identifice acolo unde există infracţiuni în baza acestei legi. De 48 de ore, vă pot spune că, deşi nu s-a observat acest lucru, cultul lui Nicolae Ceauşescu este interzis oficial în România pentru că această lege sancţionează cultul persoanelor vinovate de crime împotriva umanităţii, de crime de război şi genocid. După cum ştiţi, Nicolae Ceauşescu a fost condamnat pe 25 decembrie la Tribunalul Militar Excepţional pentru genocid: articolul 357, Cod Penal“, a spus Muraru, prezent la o dezbatere intitulată „Extremism, antisemitism, nationalism - pericolele contemporane ale Europei“.

Organele judiciare vor avea parte de asistenţă

Consilierul prezidenţial al lui Klaus Iohanns a mai arătat că legea prevede şi dizolvarea unor asociaţii, fundaţii şi partide politice, care promovează şi întreţin propagandă fascistă, legionară. De asemenea, Muraru a atras atenţia asupra faptului că organelor judiciare vor avea nevoie de asistenţă juridică pentru aplicarea corectă a legii.

„Institutul Ellie Wiesel, care a fost parte la elaborarea acestui proiect de lege, împreună cu grupul parlamentar al PNL, va avea o misiune foarte dificilă pentru că va trebui să acorde asistenţă organelor judiciare pentru că există pericolul să ne trezim cu cazuri foarte grave, care nu sunt sancţionate la câteva sute de km de Bucureşti de către un Parchet şi să se ajungă la extreme în care câteva texte să fie sancţionate drept propagandă. Este foarte important ca institutul să acorde asistenţă organelor judiciare pentru că acum asistăm cu toţii la naşterea unei jurisprudenţe în acest domeniu în România. Legea anterioară nu a avut aplicabilitate în plan juridic. Nimeni nu a fost conamnat definitiv pentru infracţiuni cuprinse în textul acestei legi“, a mai spus Muraru.

Iniţiatorii legii sunt: senatorul PNL Crin Antonescu, fost preşedinte al PNL, George Scutaru, fost deputat PNL şi fost consilier prezidenţial al lui Iohannis, şi Andrei Gerea, care a trecut, între timp, de la PNL la PLR. Legea a fost adoptată în unanimitate de către Parlament.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG