Culise. Cum s-a opus Carmen Dan ca SPP să o păzească pe Kovesi: a propus un jandarm pe post de aghiotant. Alţi doi membri CSAT s-au răzgândit subit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Carmen Dan, fidelă lui Liviu Dragnea, a fost singura dintre membrii CSAT care s-au opus, iniţial, ca Laura Codruţa Kovesi să aibă în continuare protecţie SPP, susţin surse politice pentru „Adevărul“. Carmen Dan a propus ca fosta şefă DNA să fie păzită de Jandarmerie, instituţie aflată în subordinea sa. După refuzul lui Carmen Dan, alţi doi miniştri care fac parte din CSAT s-au răzgândit, deşi iniţial erau de partea şefei DNA

După revocarea din funcţia de şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi a făcut o solictare către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pentru a beneficia în continuare de pază şi protecţie din partea SPP. Potrivit legii (1/1998), SPP, cu aprobarea CSAT, este singura instituţie care asigură protecţia unui demnitar sau fost demnitar.

Solicitarea Laurei Codruţa Kovesi a fost trimisă, coform procedurii, către toţi membri CSAT, pentru a răspunde dacă sunt sau nu de acord ca fosta şefă a DNA să beneficieze în continuare de un aghiotant. Iniţial, miniştrii PSD-ALDE care fac parte din CSAT s-au arătat de acord cu doleanţa Laurei Codruţa Kovesi, susţin sursele citate. Singura care s-a împotrivit a fost Carmen Dan, după cum a anunţat public.

Potrivit surselor citate, Carmen Dan a propus ca Jandarmeria, instituţie aflată în subordinea MAI, să se ocupe de paza fostei şefe DNA, nu SPP. Însă legea de funcţionare a Jandarmeriei (550/2004) prevede doar „asigurarea temporară a protecţiei unor persoane, obiective, bunuri, valori şi transporturi speciale“. Spre exemplu, Jandarmeria nu se ocupă de protecţia miniştrilor PSD-ALDE nici după ce aceştia au renunţat la SPP, la cerinţa lui Liviu Dragnea, care duce un război deschis cu şeful SPP, generalul Lucian Pahonţu. Aşadar, MAI nu are atribuţii directe în a asigura paza unor demnitari.

E nevoie de unanimitate
Refuzul ministrului de Interne i-a influenţat şi pe alţi miniştri care fac parte din CSAT. „Teodor Meleşcanu, ministrul Externe, şi Dănuţ Andruşcă, ministrul Economiei, au dat şi ei înapoi după ce Carmen Dan an anunţat că se opune ca SPP să-i asigure protecţia fostei şefe DNA“, susţin surse guvernamentale pentru „Adevărul“.

Deciziile miniştrilor PSD-ALDE vor cântări decisiv,  căci hotărârile CSAT se adoptă numai prin consensul tuturor membrilor. Astfel, dacă va exista un singur vot împotrivă, Kovesi va rămâne fără aghiotant. „Într-o societate normală, această dispută n-ar trebui să existe. Un fost demnitar a făcut o cerere prin care vrea în continuare protecţie. De ce să te opui? Nu e nici prima, nici ultima solicitare de acest gen. Până acum, astfel de solicitări erau avizate imediat, căci în CSAT se discută probleme importante, care ţin de securitate naţională, nu cine o păzeşte pe Kovesi“, spune un fost membru al CSAT pentru „Adevărul“. 

Spre exemplu, Traian Băsescu, pe vremea când era primar general al Capitalei, a primit pază şi protecţie din partea SPP, cu aprobarea CSAT, care la acea vreme era dominat de PSD. De asemenea, judecători de la Înalta Curte şi membri CSM beneficiază de protecţia SPP, după ce au primit ameninţări în timp ce judecau procese importante.

Şedinţa CSAT decisivă pentru Kovesi va avea loc luna aceasta. Potrivit legii, CSAT se convoacă de către preşedintele României „trimestrial sau ori de câte ori este necesar“. De asemenea, CSAT poate fi convocat la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul membrilor săi.

Cine face parte din CSAT:

Klaus Iohannis- preşedinte
Viorica Dăncilă- premier
Mihai Fifor- ministrul Apărării
Carmen Dan – ministrul Afacerilro Interne
Teodor Meleşcanu- ministrul Afacerilor Externe
Tudorel Toader- ministrul Justiţiei
Dănuţ Andruşcă- ministrul Economiei
Eugen Teodorovici- ministrul Finanţelor
Eduard Hellvig- director SRI
Gabriel Vlase- director SIE
Nicolae Ciucă- şeful Statului Major al Apărării
Ion Oprişor- consilier prezidenţial pe Apărare
Mihai Şomordolea- secretarul CSAT
 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort