CTP, despre Florin Cîţu: „Tejghetăreşte la tarabă cu colegii care vor să-l dea jos. Cred că îşi dă demisia, dacă e lăsat şef la Senat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu

Gazetarul Cristian Tudor Popescu este de părere că Florin Cîţu, care riscă să piardă şefia PNL,   îşi va da demisia dacă i se garantează, în continuare, şefia Senatului.

În câteva luni, Cîţu a reuşit să piardă tot. Nu mai e nici premier, ar putea pierde şi partidul, şi preşedinţia Senatului. L-a mâncat propriul caracter! Acum, el tejghetăreşte la tarabă cu colegii care vor să-l dea jos. Cred că îşi dă demisia, dacă e lăsat şef la Senat! Pe Cîţu nu-l preocupă Rusia, România sau altceva”, a pronosticat CTP, în emisiunea „Cap limpede”, de la Digi 24, conform libertatea.ro

Peste jumătate din preşedinţii de organizaţii judeţene PNL, prim-vicepreşedinţii şi mai mulţi vicepreşedinţi au decis să îi ceară lui Florin Cîţu să plece de la şefia partidului, chiar înainte ca acesta să se întoarcă din Statele Unite, unde a efectuat o vizită oficială.

Preşedintele PNL a declarat vineri, în ziua când a împlinit 50 de ani, că a convocat o şedinţă de Birou Executiv al liberalilor pentru ziua de sâmbătă, la ora 12.00 şi atunci va anunţa dacă îşi dă sau nu demisia din funcţie. Joi seară, vicepreşedinţii PNL şi o serie de lideri locali i-au cerut demisia lui Cîţu.

CTP susţine că „problema mare e PNL. Şi-a dat cu levierul în genunchi, în cap şi în gură, fără să-l atace nimeni. Ei între ei au reuşit asta! Dacă Florin Cîţu e mazilit, partidul se duce la 10% în sondaje. Acum au 16%”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG