Analiză CTP, despre declaraţiile lui Iohannis cu privire la Kovesi: Dacă spunea „nu, nu i-am cerut demisia“, avea o mare problemă cu mine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scopul sesiunii de întrebări pe care Klaus Iohannis a organizat-o la sediul PNL a fost pentru a da o impresie de umanitate, crede gazetarul Cristian Tudor Popescu care a punctat că preşedintele s-a schimbat din 2014, de la preluarea mandatului, declarându-se nemulţumit de răspunsul acestuia privind demiterea lui Kovesi de la şefia DNA.

Cristian Tudor Popescu a analizat, pentru Digi 24, conferinţa de presă susţinută de preşedintele Klaus Iohannis, vorbind despre o dezbatere eficientă şi utilă în care jurnaliştii au pus întrebări ţintite, chiar incomode – „o întâlnire cu alegătorii la televizor, cu jurnaliştii ca întrebători“. „Eu nu l-am mai văzut pe preşedinte de mult vorbind liber... s-a schimbat preşedintele Iohannis mult faţă de 2014, când am avut o grămadă de lucruri să-i reproşez. A progresat foarte mult”, a spus CTP, adăugând că în această seară, şeful statului a reuşit să schimbe imaginea despre el.

Gazetarul a descris prestaţia lui Iohannis drept una cu răspunsuri bine articulate, dar şi cu momente dificile, lucru care a dat veridicitate dezbaterii. „Domnul Iohannis a dorit în primul rând în această conferinţă să dea o impresie de umanitate, ăsta a fost principalul lui scop. De aceea a zâmbit, mai mult decât de obicei. De aceea a dat nişte răspunsuri care diferă de stilul cu care ne-a obşnuit şi care i-a adus porecla de Robocop“. 

În ceea ce priveşte aspectele negative ale acestei dezbateri, CTP a amintit despre discuţia legată de demiterea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA. „Bine măcar că n-a minţit acolo. M-am înfiorat puţin înainte, zic dacă spunea: «nu, nu i-am cerut demisia», avea o mare problemă cu mine. Însă a ales să spună că aceste convorbiri nu sunt destinate publicităţii. Ceea ce este o fugă politică, se practică în loc de răspuns”.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate