Cristina Tarcea, întrebată dacă e o coincidenţă modificarea abuzului în serviciu, de care este acuzat Liviu Dragnea: Nu cred în coincidenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO David Muntean

Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, spune, întrebată dacă crede că este o coincidenţă faptul că legile justiţiei, dar şi prevederile privind abuzul în serviciu au fost modificate "pe repede înainte", în condiţiile în care Liviu Dragnea este acuzat tocmai de această infracţiune, că ea nu crede în coincidenţe şi că pentru modificările legilor justiţiei era necesar un dialog între profesionişti, care să aibă în vedere toate argumentele.

Întrebată dacă crede că este o coincidenţă faptul că legile justiţiei, dar şi prevederile privind abuzul în serviciu au fost modificate "pe repede înainte", în condiţiile în care Liviu Dragnea este acuzat tocmai de această infracţiune, Cristina Tarcea a spus că nu crede în coincidenţe. ”În general, nu cred în coincidenţe. Întotdeauna am fost un om de bună-credinţă şi am fost dispusă să acord tuturor prezumţia de bună-credinţă, dar, aşa cum am mai arătat, pentru modificări legislative atât de substanţiale este necesar un dialog, un dialog între profesionişti, în primul rând, un dialog care să aibă în vedere toate argumentele şi stau şi mă întreb dacă un astfel de dialog, în condiţii de celeritate, şi în condiţiile în care oricând se puteau face speculaţie cu privire la situaţia juridică a unuia sau a altuia dintre actorii din legislativ, ar putea conduce la reglementări general acceptate. Este o problemă într-adevăr din punctul acesta de vedere”, a afirmat Tarcea într-un interviu pentru Realitatea TV. 

De asemenea, întrebată dacă preşedintele Klaus Iohannis "are influenţă" la instanţa supremă pentru a interveni în dosarul lui Liviu Dragnea, Cristina Tarcea a dat asigurări că "nimeni din afară nu are niciun fel de influenţă". 

Preşedintele instanţei supreme a mai spus că nu condamnă "anumite poziţii ale părţilor care au fost implicate într-o procedură judiciară şi care sunt nemulţumite de rezultatul acelor proceduri", dar condamnă "graba cu care alte medii sunt dispuse să preia, să amplifice, să dezvolte fără niciun fel de probe sau argumente susţinerile acelor persoane care sunt interesate în cauză". 

"Singura influenţă pe care o au judecătorii este aceea a probelor a probelor din dosar, a probelor legal obţinute şi care conduc către o soluţie de achitare sau către o soluţie de condamnare. Aş mai vrea să subliniez un lucru - eu nu condamn anumite poziţii ale părţilor care au fost implicate într-o procedură judiciară şi care sunt nemulţumite de rezultatul acelor proceduri. Condamn, în schimb, graba cu care alte medii, şi nu mă refer neapărat la presă, sunt dispuse să preia, să amplifice, să dezvolte fără niciun fel de probe sau argumente susţinerile acelor persoane care sunt interesate în cauză. Asta mi se pare de condamnat şi cred că ar trebui să se îndrepte. Pentru că, aşa cum părţile pretind să nu fie judecate în lipsa dovezilor, cred că este o condiţie de bun simţ pe care şi noi, cei din sistemul judiciar, o punem ca orice afirmaţie care ne vizează să nu fie doar o afirmaţie de dragul afirmaţiei, ci susţinută de elemente cât de cât doveditoare a celor spuse", a declarat preşedintele ICCJ. 

Cristina Tarcea a fost întrebată şi de ce există divergenţe în opiniile magistraţilor în dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, ea spunând că "nu este primul dosar din lume în care există opinie separată" şi că opinii separate se fac şi în materie penală, şi în materie civilă. 

Ea a mai spus că "în urma unor luări de poziţie extrem de agresive şi vehemente" împotriva judecătorilor Înaltei Curţi, a fost convocată Adunarea Generală, în care  "toată lumea a fost invitată la cumpătare şi să nu se arunce în aventura dezbaterii unor soluţii până când nu lectureaza conţinutul hotărârii judecătoreşti".

"În urma unor luări de poziţie extrem de agresive şi vehemente împotriva judecătorilor Înaltei Curţi, noi am avut o Adunare Generală în care am invitat pe toată lumea la cumpătare şi să nu se arunce în aventura dezbaterii unor soluţii până când nu lectureaza conţinutul hotărârii judecătoreşti, până nu lectureaza motivele care au stat la baza unei anumite soluţii, fie ea de condamnare, fie de achitare. Nu o să mă apuc eu acum, în lipsa unei motivări, în condiţiile în care Penalul nici măcar nu este specialitatea mea, să fac comentarii într-un sens sau altul. Tot ceea ce pot să vă asigur este că s-a întâmplat un lucru normal, opiniile separate sunt reglementate de Codul de Procedură Penală şi de Codul de Procedură Civilă şi că au existat şi multe alte situaţii în care opiniile separate s-au formulat. Urmează să vedem în momentul în care se va redacta şi hotărârea şi opinia separată pentru a cunoaşte argumentele avute în vedere de cei trei judecători în momentul în care au pronunţat o soluţie", a declarat Tarcea. 

Întrebată dacă judecătorii care au pronunţat sentinţa în cazul lui Dragnea au reclamat că simt o presiune şi dacă a luat cineva legătura cu ei, preşedintele ICCJ a răspuns: "Niciunul dintre cei trei judecători nu a sesizat un fapt de acest gen. (...) Nu cred că cineva a îndrăznit să ia legătura cu vreun judecător al cauzei. Asta, de altfel, ar reprezenta o infracţiune şi acea persoană riscă să se supună unei infracţiuni penale". 

În 21 iunie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infractiunea de fals intelectual. Ceilalţi inculpaţi în acest dosar au primit închisoare cu suspendare, cu excepţia fostului director executiv al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, condamnată la trei ani şi şapte luni de închisoare cu executare. 

Suspendarea executării pedepsei de doi ani primită de Liviu Dragnea în dosarul ”Referendumul” a fost anulată, iar cele două pedepse au fost contopite, rezultând o pedeapsă totală de trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. Decizia nu a fost luată în unanimitate de către magistraţi, existând şi o opinie separată de achitare a lui Liviu Dragnea pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu. 

Decizia instanţei supreme nu este definitivă, putând fi atacată la completul de cinci judecători.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă