Cristina Prună, după ce ministrul Energiei a amânat discuţiile privind preţurile la energie: Să înţelegem toţi care sunt priorităţile momentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virgil Popescu FOTO Facebook

Ministrul Energiei a cerut amânarea discuţiilor din Parlament pe tema preţurilor la energie până pe 27 septembrie. Vicepreşedintele USR PLUS al Camerei Deputaţilor, Cristina Prună, atrage atenţia că Virgil Popescu a amânat discuţiile până după Congresul PNL, deşi a fost invitat în urmă cu o săptămână. ”Asta ca să înţelegem toţi care sunt priorităţile momentului”, spune Prună.

Ministrul Virgil Popescu a transmis Camerei Deputaţilor că nu poate ajunge la dezbaterea pe tema preţurilor la energie, unde era invitat la "Ora Guvernului", pentru că are întâlniri referitoare la proiectul de compensare a facturilor.  

Vicepreşedinta Camerei Deputaţilor, deputatul USR PLUS Cristina Prună, a transmis la scurt timp, pe Facebook, că „Virgil Popescu este de aproape 2 ani ministrul energiei şi este invitat de săptămâna trecută în parlament să explice situaţia şi mai ales soluţiile”. 

„Facturile la energie au crescut foarte mult. Pentru unii oameni s-au dublat, altele chiar s-au triplat.

Virgil Popescu este de aproape 2 ani ministrul energiei şi este invitat de săptămâna trecută în parlament să explice situaţia şi mai ales soluţiile. Ce credeţi că face? Amână. Nu va veni, deşi săptămâna trecută toate grupurile parlamentare susţinuseră fără echivoc invitarea dlui. ministru”, spune parlamentarul.

Vicepreşedinta Camerei Deputaţilor subliniază că amânarea este programată la două zile după Congresul PNL, sugerând că alegerile interne din partid reprezintă priorităţile ministrului. 

„Ce credeţi că ne-a anunţat? Că va veni totuşi pe... 27 septembrie. Adică la două zile după congresul PNL. Asta ca să înţelegem toţi care sunt priorităţile momentului. Va fi o iarnă dificilă pentru mulţi români. Dar congresul PNL e mult mai important. Oare ce simte dl. ministru acum”, se întreabă deputata. 

Potrivit Constituţiei, în cazul în care li se solicită prezenţa, participarea membrilor Guvernului este obligatorie. 

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate