Cristian Preda îi cere lui Ponta să se lepede de Dogaru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Preda

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda îi cere premierului Victor Ponta să denunţe formal orice legătură cu colonelul Mircea Dogaru, liderul sindicatului cadrelor militare disponibilizate.

„Îi solicit premierului Victor Ponta să denunţe formal orice legătură cu aventura politică în care îl împinge dl. Dogaru. Dacă nu o va face, oricine va putea considera că Guvernul României e condus de cineva care susţine politic haosul suscitat de militari în rezervă sau care şi-au pierdut slujbele“, precizează Cristian Preda pe pagina sa de Internet.

Potrivit liderului PDL, lucrurile sunt cu atât mai delicate cu cât una dintre instituţiile pe care colonelul Dogaru le-a transformat în ţintă este Curtea Constituţională care, în perioada următoare, urmează să se pronunţe cu privire la validarea/invalidarea referendumului.

Preda a mai spus că, dacă se presupune „măcar pentru o clipă“ că într-adevăr Ponta nu avea cunoştinţă despre obiectivele trecute în documentul semnat de USL şi colonelul Dogaru, de ce, ulterior, nu a desfiinţat acest protocol care prevede desfiinţarea unora dintre cele mai importante instituţii ale statului: CCR, ANI, DNA şi CNSAS.

Pe 13 iulie, co-preşedinţii USL, Victor Ponta, Daniel Chiţoiu şi Daniel Constantin, şi colonelul Mircea Dogaru au semnat un document privind desfiinţare instituţiilor de luptă împotriva corupţiei: „Conducerea USL este de acord, în principiu, cu lista obiectivelor propuse de entităţile componente ale Consiliului Naţional al Societăţii Civile (CNSC) prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD). Începând cu 18 iulie 2012, până la debutul campaniei electorale parlamentare, fiecare punct va fi redactat de comun acord în formă definitivă, în baza discuţiilor cu reprezentanţii fiecărei structuri a CNCS care l-a propus“.

În prezent, Dogaru continuă să pună presiune şi ameninţă cu declanşarea unor mişcări de stradă. „În cazul în care Curtea Constituţională va decide să invalideze referendumul, noi nu vom sta cu mâinile în sân. Vom chema la nesupunere civică, ieşiri în stradă, neplata impozitelor, nesupunerea la citaţii, tot ce este nevoie. Din moment ce insituţiile statului nu mai funcţionează, înseamnă că trebuie făcut ceva. Vom ieşi în stradă şi vom declanşa haosul. Şi aşa ţara este cuprinsă de haos", spune colonelul Dogaru.

Citeşte şi: Colonelul Dogaru ne promite haos

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!