Cristian Preda îi cere demisia Elenei Udrea: Partidul să îl susţină pe Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PMP, Cristian Preda, a scris luni, pe Facebook, că Elena Udrea trebuie să demisioneze urgent din fruntea PMP, iar partidul să îl susţină pe Klaus Iohannis în cel de al doilea tur de scrutin.

„«Dezastru» e un termen blând pentru scorul Elenei Udrea, care anunţa la nominalizare că va intra în turul al doilea, iar aseară - că a realizat obiectivul de a fi pe locul al treilea. N-a fost nici măcar atât: scorul său e mai mic decât cel realizat de lista pe care am condus-o la europene în mai. Candidatura celei care visa că îl înfrânge pe Ponta a izolat PMP şi a şubrezit autoritatea politică a lui Traian Băsescu, silit să intre într-un joc cu mulţi spioni şi puţină politică. Îi cer, de aceea, Elenei Udrea să demisioneze urgent de la şefia partidului, pentru a da o şansă integrării PMP într-o majoritate de dreapta", a comentat vicepreşedintele PMP pe Facebook.

„Credibilitatea Elenei Udrea este nulă şi ar fi un gest raţional ca PMP să-l susţină pe Kalus Iohannis în turul al doilea al prezidenţialelor", a mai spus Cristian Preda.

„După eşecul de ieri, credibilitatea ei în faţa partidului este, oricum, nulă. Iată de ce, în calitatea mea de vicepreşedinte al PMP pentru afaceri europene, le solicit membrilor şi simpatizanţilor partidului să voteze în turul al doilea cu Klaus Iohannis. Acesta e mai mult decât un gest raţional. Pentru PMP, e o datorie de onoare. Într-adevăr, atunci când am fost primiţi, în septembrie, în PPE, am promis ferm - în faţa celor mai înalte autorităţi ale PPE şi a reprezentanţilor tuturor partidelor din familia populară - că îl vom sprijini pe adversarul lui Ponta în turul al doilea. Regăsirea credibilităţii începe atunci când îţi ţii cuvântul dat...", a mai scris vicepreşedintele PMP pe pagina sa de Facebook.

Rezultatele oficiale ale scrutinului prezidenţial comunicate până la această oră de BEC o plasează pe Elena Udrea pe locul al patrulea, după Victor Ponta, Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu, cu 5,18 la sută din voturile exprimate.

Citeşte şi:

Alegeri prezidenţiale 2014. Rezultate oficiale parţiale anunţate de BEC la ora 11.oo: Ponta - 40,33%, Iohannis - 30,44%

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Conform rezultatelor parţiale anunţate de BEC, până la ora10.20, au fost centralizate 98,30% din procesele verbale. Victor Ponta a obţinut 40,33% din voturi, urmat de candidatul ACL, Klaus Iohannis, cu 30,44%

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică