Cristian Preda, despre Buget: „Premierul nu vrea să rişte nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Preda Foto Adevărul

Europarlamentarul Cristian Preda a scris pe blogul personal că filosofia bugetului prezentată de Victor Ponta vădeşte o prudenţă excesivă.


„E semn că îşi propune nu să redreseze economia, ci să menţină viu sprijinul politic pe care i l-au acordat votanţii din 9 decembrie. Dincolo de vorba multă, un lucru e clar: bugetul anunţă o supravieţuire penibilă, nu o creştere, şi cu atât mai puţin una sănătoasă“, precizează Cristian Preda.

Europarlamentarul mai atrage atenţia că din vocabularul lui Victor Ponta a lipsit orice referinţă la sectorul privat şi la competitivitate. Ba, mai mult, că în intervenţia de joi seara, premierul părea preocupat de un singur lucru: „să desluşească aritmetica bugetului, pentru sine, ca şi pentru cetăţeanul-telespectator, singurul pentru care guvernează dottore“

În altă ordine de idei, Preda mai atrage atenţia că România a ajuns o ţară în care primul-ministru face exerciţii de vulgarizare a bugetului la televizor şi amuţeşte dacă e vorba despre piaţă.

„Am remarcat că schiţa pe care Ponta a avut-o sub ochi avea desene color. Vă las pe fiecare dintre dvs. să judecaţi dacă situaţia e roz, albastră, neagră…“, a conschis Cristian Preda.

Premierul Victor Ponta a prezentat joi seara bugetul României pe anul 2013. Cifrele prezentate ieri de Victor Ponta arată că la bugetul de stat vom avea venituri de 46 de miliarde de euro şi cheltuieli de 49 de miliarde de euro în acest an, rezultând un deficit de trei miliarde de euro.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate