Cristian Preda demisionează din PLUS. Motivul pentru care a luat această decizie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul europarlamentar Cristian Preda anunţă marţi, pe Facebook, că demisionează din PLUS, partid condus de Dacian Cioloş.

„Constrângeri de natură profesională mă împiedică să mai fiu membru al unui partid.

Am fost ales decan al Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti şi mi s-a reproşat că sunt afiliat la Plus.

Reproşul e îndreptăţit.

Deşi nu am folosit niciodată o retorică de partid la vreun curs sau seminar şi nici nu am impus o logică partizană administrării facultăţii, strict formal vorbind, nu pot să mă aflu în fruntea unei instituţii de educaţie şi - simultan - să fiu parte a unei organizaţii care-şi propune să ia puterea.

Cu atât mai puţin atunci când instituţia respectivă e o facultate de ştiinţe politice.

Am părăsit, de aceea, partidul condus de Dacian Cioloş”, anunţă Cristian Preda pe Facebook.

Pe 29 ianuarie 2019, Cristian Preda, fost membru PDL şi ulterior PMP, anunţa că s-a înscris în PLUS.

Citeşte şi:

Daniel Funeriu: „Salut execuţia lui Cristian Preda din PLUS. E cel mai toxic personaj non-PSD“

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile