Cristian Pârvulescu: „Marja de manevră a preşedintelui este mică fiindcă USL a obţinut un scor mare la alegeri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analistul politic Cristian Pârvulescu este de părere că scorul mare obţinut de USL la alegeri reduce semnificativ marja de manevră constituţională a preşedintelui Traian Băsescu, astfel încât acestuia îi va fi „dificil” să refuze propunerea de premier venită din partea USL, notează Agerpres.

„Suntem în scenariul peste 55 la sută, adică cel în care marja de manevră a preşedintelui este mică. Mai mult, suntem substanţial peste 55 la sută, adică suntem la peste 60 la sută reprezentare parlamentară şi asta micşorează şi mai mult marja de manevră constituţională. În plus, un alt motiv pentru care UDMR-ului i s-a propus participarea la o coaliţie este că sprijinul deschis, manifestat de acesta în negocierile de la Cotroceni, nu poate să fie decât în avantajul USL şi să faciliteze numirea primului-ministru cât mai mult cu putinţă şi atunci pentru preşedintele Băsescu va fi dificil, nu imposibil, dar dificil să refuze propunerea USL de premier”', a declarat Cristian Pârvulescu, pentru Agerpres.

În opinia acestuia, rezultatele alegerilor şi numărul mare de parlamentari ai USL în viitorul Parlament sunt o consecinţă a campaniei „puternic personalizate” pentru alegerile din 9 decembrie, dar şi a votului „de protest” al alegătorilor îndreptat împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi ARD.

Pârvulescu a subliniat că USL a fost principalul beneficiar al situaţiei politice din România, însă, o majoritate predominat USL în Parlament poate pune anumite semne de întrebare.

„O majoritate de asemenea gen, cum este cea a USL, pune semne de întrebare. Nu ştiu dacă şi de îngrijorare, dar de întrebare le pune, pentru că este o majoritate predominantă, care are, practic, toate libertăţile constituţionale la îndemână, inclusiv poate modifica şi Constituţia fără negocieri. Eu sper să nu o facă, dar asta este o altă chestiune, care ţine de tactică şi de înţelepciune. Este evident că a fost vorba despre un vot de protest, un vot îndreptat împotriva lui Traian Băsescu. A fost o campanie puternic personalizată şi iată care este rezultatul acesteia. Practic, electorii prezenţi în cea mai mare majoritate au considerat că responsabilitatea pentru politicile de austeritate îi aparţine preşedintelui iar USL a fost beneficiarul acestei situaţii”, a afirmat Pârvulescu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică