Crin Antonescu vrea să atace şefia PNL după prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul lider liberal Crin Antonescu a făcut un pas în spate după ce Klaus Iohannis a fost ales prezidenţiabilul PNL, însă îşi pregăteşte terenul pentru o revenire fruntea formaţiunii, spun specialiştii contactaţi de „Adevărul“.

Crin Antonescu a pierdut, luni, lupta cu preşedintele PNL, Klaus Iohannis, pentru desemnarea prezidenţiabilului. Reacţia sa de la finalul şedinţei a fost, însă, una reţinută, deşi cu o săptămână în urmă, acelaşi Antonescu se poziţionase drept un adversar de temut al edilului de la Sibiu şi îi cerea explicaţii referitoare la proiectul său prezidenţial. „Toată lumea e mulţumită – domnul Iohannis, pentru că e desemnat, eu, pentru ce am solicitat. Pronunţarea printr-un vot clar, elegant, s-a făcut. E un scor normal, în limitele normalului, e un scor foarte bun pentru câştigător“, a spus Antonescu, la finalul şedinţei, stăpânit în declaraţii.

Reacţia sa  nu a rămas neobservată de jurnalişti, care i-au amintit că, în urmă cu doar câteva zile, îl critica pe Iohannis pentru că ar fi lipsit de un proiect prezidenţial şi îi punea în vedere că, pentru a aspira la cea mai înaltă funcţie în stat, trebuie să răspundă la o serie de întrebări.  Fostul lider PNL şi-a nuanţat,însă, poziţia. „Nu am pus sub semnul întrebării proiectul prezidenţial al lui Iohannis, pentru că el nu există, nu era candidat. Va exista acum, că a fost denumit candidat la prezidenţiale“, a mai spus Antonescu.

Miza de la vârful PNL

Odată ieşit din cursa pentru alegerile prezidenţiale, Antonescu şi-a pierdut statutul de prezidenţiabil din vremurile de glorie ale USL şi, cel mai probabil, nu îl mai poate recupera, cred analiştii contactaţi de „Adevărul“. Pe de altă parte, cele 55 de voturi obţinute în Delegaţia Permanentă, dar şi semnele de întrebare apărute după ce peste 70 de liberali au absentat de la vot arată că fostul preşedinte PNL se bucură încă de susţinere în partid şi ar putea recăpăta funcţia din care a demisionat după europarlamentare.

În opinia specialiştilor, declaraţiile făcute de Antonescu la finalul şedinţei care i-a pecetluit ieşirea din cursa prezidenţială sunt definitorii pentru strategia sa de viitor.  „Cred că Antonescu are, în continuare, un viitor politic. Am urmărit declaraţiile sale de la finalul Delegaţiei Permanente şi a avut un ton elegant, adică nu a deschis Cutia Pandorei“, a subliniat politologul Radu Magdin.

De aceeaşi părere este şi analistul Lucian Dîrdală, care vorbeşte, punctual, despre posibilitatea ca Antonescu să revină în fruntea PNL. „Cred că, după alegeri, se va pune din nou problema conducerii în PNL. În continuare, Antonescu, prin faptul că a părăsit funcţiile de conducere din partid, ar putea fi creditat cu şanse. Pe de altă parte, dacă linia pe care a mers Crin Antonescu va fi considerată greşită, în urma unei analize la nivelul partidului, şansele sale scad, însă momentan e una dintre principalele voci în partid“, a explicat specialistul.

Mai mult, crede politologul Lucian Dîrdală, Iohannis a fost ales ca un preşedinte provizoriu. La Congresul din luna iunie al partidului, a precizat Dîrdală,  edilul Sibiului a fost votat din două considerente: fie câştigă cursa prezidenţială şi pleacă din fruntea partidului, fie este somat să dea socoteală, în cazul în care pierde cursa pentru Cotroceni, iar în acest caz mandatul său va fi pus în discuţie. De aici ar putea răsări o nouă şansă pentru Crin Antonescu.

Tandemul Crin-Klaus, reluat?

În opinia ambilor specialişti, modul în care Antonescu se va raporta la Iohannis îi va decide, în cele din urmă, soarta politică. „Cred că ar putea face o echipă bună cu Iohannis în campanie, pentru că este un bun orator, ar putea să se ocupe de partea de atac, în timp ce Klaus Iohannis se defineşte şi îşi defineşte proiectul politic. Va depinde mult de felul în care va reuşi să îl susţină pe Klaus Iohannis, va trebui să tragă la aceeaşi căruţă şi, în orice caz,  este mai bine pentru Antonescu să revină în fruntea partidului în contextul unei victorii a lui Iohannis“, a spus Magdin.

La rândul lui, Lucian Dîrdală a subliniat că, deşi nu este convins că tandemul Iohannis- Antonescu ar putea funcţiona într-o astfel de formulă, l-ar avantaja clar pe fostul preşedinte PNL. „Nu ştiu dacă aceste gesturi de susţinere i-ar fi utile lui Iohannis, însă, pentru Antonescu, util ar fi să o facă, să joace ca un jucător loial“, a conchis Dîrdală.

Citeşte şi:

Iohannis şi Predoiu, finala dreptei pentru Cotroceni. Iohannis: În relaţia cu Antonescu nu s-a schimbat nimic

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a câştigat disputa internă pentru desemnarea candidatului liberal la Preşedinţie. Candidatul dreptei va fi ales dintre Klaus Iohannis şi, probabil, Cătălin Predoiu, prezidenţiabilul PDL.

Sondaj PNL: Iohannis are potenţialul cel mai bun pentru prezidenţiale

Cercetarea sociologică comandată de PNL pentru a decide candidatul la prezidenţiale între Crin Antonescu şi Klaus Iohannis concluzionează că actualul preşedinte al partidului are potenţialul cel mai bun în perspectiva alegerilor din toamnă, au declarat pentru Mediafax surse liberale.

Crin şi Klaus. Dragostea durează un an şi cinci luni

Relaţia dintre Crin Antonescu şi Klaus Iohannis s-a deteriorat treptat, după ce, aproape un an şi jumătate, cei doi au pozat în cel mai sudat cuplu politic