Crin Antonescu se „poziționează” după eliminarea lui Georgescu din cursa prezidențială. „Am fost totdeauna anti-sistem”

0
Publicat:

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a vorbit despre schimbările pe care le va face dacă va fi ales președintele țării.

Crin Antonescu susține că a fost mereu anti-sistem FOTO Inquam Photos / George Călin

Crin Antonescu a afirmat că nu nu este şi nu a fost niciodată agent al vreunui serviciu de informaţii. Mai mult de atât, el a dat asigurări că, dacă va ajunge președinte, nu vor mai exista servicii speciale de informații secrete.

„Nu am fost niciodată niciun fel de agent. Nu sunt securist, orice accepţie i-aţi da, şi dacă e vorba de sistemul acela ocult, am fost totdeauna împotriva lui şi el nu va mai exista dacă voi fi preşedinte. În România cel puţin. Adică nu vor mai exista serviciile speciale de informaţii secrete, cum le spune lumea, deşi nu-i numele oficial, SRI, SIE, Armata, Doi şi un sfert, SPP, săracul, nu mai vorbesc, deci îşi vor face datoria constituţională, conform legii, vor lucra pentru ţara asta, că au ce lucra, slavă Domnului, vor lucra numai asta”, a declarat Crin Antonescu miercuri seară, la Metropola TV.

El a adăugat că, dacă va deveni şef al statului, serviciile de informaţii „nu vor avea nicio influenţă în politică”.

Întrebat dacă acum aceste structuri au influenţă în politică, Antonescu a răspuns: „Au, de foarte mulţi ani de zile şi cred că e secretul lui Polichinelle, ce Dumnezeu!”.

„Glumim sau ce? A intrat în folclor chestiunea asta şi a intrat cu ceva temei, adică nu-i chiar o imaginaţie, nu-i ca aia că dorm eu mult. Aia e o prostie, care s-a răspândit către nişte propagandişti. Dar asta cu influenţa serviciilor, cred că a fost o chestiune evidentă de multă vreme”, a adăugat Antonescu.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid