Crin Antonescu: „Nu mă interesează confortul domnului Georgescu. Nu am făcut presiuni politice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu susţine că nu a făcut presiuni politice asupra ANI  FOTO Adevărul

Crin Antonescu, preşedintele Senatului, a ţinut să îi dea replica lui Horia Georgescu, preşedintele ANI, după ce acesta îl acuzase de presiuni politice. Antonescu a explicat că în declaraţiile sale publice a vorbit despre Statutul parlamentarilor şi despre rolul ANI în această situaţie. El a precizat că presiunile politice sunt cu totul altceva decât părerile exprimate în mass-media.

„Pe mine nu mă interesează confortul domnului Georgescu sau al oricui altcuiva. Pe mine mă interesează să avem o conduită corectă, democratică, toţi aceia care avem poziţii publice. Iar dacă, repet, termenul de <presiune politică> - un termen foarte greu - e folosit cu atâta uşurinţă de domnul Horia Georgescu, e problema domniei sale”, a replicat Crin Antonescu.

În acest context, Antonescu a susţinut că termenul de ”presiune politică” înseamnă altceva, nu doar câteva declaraţii publice.

„Presiune politică înseamnă să mă apuc să-i dau telefoane domnului Georgescu sau unor oameni din Agenţie, să le spun cum să rezolve un caz, să le spun să deschidă o cercetare, să le spun să închidă o cercetare, să ameninţ cu tot felul de lucruri dacă nu se face aşa cum vreau eu. Asta înseamnă presiune politică, nu declaraţii. Pentru că dacă noi nu avem voie, ca parlamentari, să discutăm un articol de lege legat de o instituţie sau alta, dacă asta se interpretează drept presiune politică, atunci domnul Horia Georgescu şi cei care îl susţin să ne spună foarte clar: nu mai avem nevoie de Parlament, nu mai avem nevoie de partide politice, nu mai avem nevoie de Constituţie, îl avem pe domnul Horia Georgescu, care ne spune şi cine trebuie să dea legi, şi cum trebuie să fie legile, şi cine este integru, şi cine nu este integru. Nu aşa se întâmplă”, a explicat Antonescu.

Liderul PNL susţine că Agenţia Naţională de Integritate acţionează în favoarea lui Traian Băsescu şi a oamenilor sprijiniţi de preşedinte. Antonescu acuză ANI că a omis să cerceteze oamenii apropiaţi fostei puteri, în schimb i-a luat în vizor pe toţi cei care se opun lui Traian Băsescu.

„Eu am făcut comentarii publice, pe care mi le menţin, în legătură cu o serie de coincidenţe, care sar în ochi. Deci oameni care au deranjat pe Traian Băsescu, vechiul guvern, sistemul de putere al lui Traian Băsescu, care, cum au făcut ceva ce nu le-a convenit acelora, cum a doua zi au devenit subiect ANI. E foarte limpede însă că dacă tot avem, numai noi, în Europa, şi, cred în lume, această instituţie, să o folosim. Sunt de acord că ea trebuie să fie respectată, sunt de acord că ea trebuie să fie o instituţie pe care şi opinia publică şi mediul politic să o ia în serios, o instituţie non-partizană, dar pentru asta, trebuie să se explice criteriile, ierarhia, priorităţile pe care cercetează. Pentru că există, iată, multe, multe cazuri de oameni apropiaţi fostei puteri, apropiaţi Palatului Cotroceni, care nu au făcut niciodată obiectul unei investigaţii ANI, în vreme ce oameni ca Mircea Diaconu, pe chestiuni absolut minore, au făcut obiectul unor investigaţii şi care s-au finalizat până la urmă cu un scandal care a afectat imaginea unui om cinstit, imaginea unui om cu reputaţie publică de mult mai mare amploare şi greutate decât pur şi simplu reputaţia unui om politic. În felul acesta, aceste lucruri ar trebui să iasă, să le spună dl Horia Georgescu, cred, pentru a câştiga mai mult respect şi credibilitate, după cum ar trebui, chiar în legătură cu acuzaţii pe care presa i le-a adus personal, să lumineze lucrurile foarte clar. Asta cred eu”,a spus Crin Antonescu.

Reacţia lui Antonescu vine după ce Horia Georgescu l-a acuzat că face presiuni politice asupra ANI prin intervenţiile sale în mass-media.

„Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, nu ratează nici o ocazie sa atace ANI în mass-media, aproape zilnic! Asta se cheamă presiune politică!”, susţine Horia Georgescu într-o postare pe pagina sa de socializare.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani