Crin Antonescu nu exclude o revenire la un mandat de patru ani pentru Preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, admite că o revenire la mandatul de patru ani, pentru funcţia de şef al statului, este o variantă pe care o susţine, pentru a decala cu doi ani alegerile parlamentare de cele prezidenţiale.

Crin Antonescu a precizat joi seara, într-o emisiune tv, că includerea aceastei măsuri în Constituţie, ar detaşa Preşedintele de forţele politice care îl susţin.

"Ideea la care eu ţin este ca alegerile prezidenţiale să nu se mai suprapună cu cele parlamentare, pentru că le influenţează şi le contaminează. Dacă pornim pe ideea că ar fi bine, chiar obligatoriu, şi poate chiar prin anumite modificări constituţionale să subliniem sau să asigurăm lucrul acesta: să avem un preşedinte care provine, este susţinut, de nişte forţe politice, dar în execiţiul său prezidenţial să nu mai fie exponentul unui partid sau să nu mai aibă o legătură partizană (...) atunci cred că e mai bine ca alegerile prezidenţiale să fie separate", a argumentat preşedintele PNL, potrivit Mediafax.

Crin Antonescu a menţionat că Preşedintele nu trebuie să aibă un rol decorativ în contextul unui Parlament foarte bine conturat. El a argumentat că şeful statului este ales direct de cetăţeni şi trebuie să fie „personajul cu maximă reprezentare în ierarhia statului“.

Crin Antonescu a mai spus că o limitare a atribuţiilor prezidenţiale este necesară, dar că preşedintele nu trebuie să fie „un personaj politic slab“, pentru că el are atribuţii foarte clare, de comandant suprem al armatei, de lider CSAT, de exponent al statului în relaţiile internaţionale şi politica externă.

"Păi eu vorbesc aici de o clarificare şi de o limitare a atribuţiilor prezidenţiale, în sensul în care ele au fost înţelese de domnul  Traian Băsescu, aşadar dacă voi fi preşedinte voi «beneficia» de o Constituţie mult mai strictă cu preşedintele", a mai susţinut preşedintele PNL.

Crin Antonescu a precizat că revizuirea Constituţiei nu poate fi separată de Parlament, prin urmare, funcţia pe care o deţine, aceea de preşedinte al Senatului, sau intenţia sa de a candida la Preşedinţie nu sunt incompatible cu votul său în coordonarea Comisiei pentru conturarea noii Constituţii.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!