Crin Antonescu: „Delegaţia Permanentă va analiza joi modificarea Statutului PNL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu se pregăteşte de Congresul PNL FOTO Adevărul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al partidului, că dezbaterea propunerilor pentru modificarea Statutului PNL va avea loc joi în cadrul Delegaţiei Permanente, urmând ca vineri să fie votate în congres.

„Am stabilit convocarea pentru joi, la ora 15.00, a Delegaţiei Permanente care va dezbate propunerile de modificare a Statutului. (...) Vineri începând cu ora 12.00, congresul extraordinar dedicat modificării Statutului şi sâmbătă congresul ordinar care este dedicat raportului de activitate, depuneri de candidaturi, dezbaterilor programatice, alegerea unei noi conduceri“, a declarat Antonescu.

Liderul PNL a mai precizat că a luat măsurile ca orice propunere de modificare a Statutului să fie înregistrată de către comisia care inventariază aceste solicitări.

„Această comisie nu are o funcţie de cenzor, deci comisia nu optează pentru susţinerea unuia sau a altuia dintre amendamente, sau a uneia sau alteia dintre propuneri, comisia nu poate elimina, înlătura, respinge, nicio propunere. Comisia doar le inventariază, le aşează în proiect pentru a putea fi discutate, pe articole, pe teme“, a mai explicat Antonescu.

Primarul liberal al Sectorului 1, Andrei Chiliman, şi fostul vicepreşedinte PNL Vlad Moisescu au anunţat că au propus zece amendamente pentru modificarea Statutului partidului, astfel încât PNL „să nu fie subordonat intereselor şi obiectivelor unei singure persoane“.

„Congresul PNL nu este şi nu trebuie să fie o adunare care votează orbeşte în favoarea intereselor unei singure persoane“, a susţinut Andrei Chiliman, duminică, într-o conferinţă de presă.

La rândul său, Vlad Moisescu a prezentat amendamentele propuse, printre care şi cele anunţate de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”