Crin Antonescu, critici la adresa Oanei Țoiu: ”Este inexistentă”. Ce spune despre numirea Oanei Gheorghiu

0
Publicat:

Crin Antonescu a lansat un atac a adresa Oanei Țoiu, ministru de Externe, și a actualei administrații conduse de președintele Nicușor Dan, criticând modul în care România gestionează relația cu SUA.

Crin Antonescu/FOTO: Inquam photos/George Călin

„Mi-e greu să calific în câteva cuvinte situația în care se află, astăzi, politica externă a României. Nu mai comentăm pe bucăți ce spune doamna Țoiu, ce spune domnul Moșteanu, ce spune oricine altcineva dintre responsabilii țării.

Pur și simplu, ea nu poate fi calificată nici măcar ca un dezastru, este inexistentă. Câtă vreme, lucrurile au fost stabile în conjunctura națională...pe o anumită direcție, România s-a aflat într-un vagon, cu un loc al ei, a stat cuminte acolo. N-a emis prea multe păreri, n-a avut multe idei, dar în fine. A semnat condica și a mers cu vagonul ăla.

Tulburarea apelor în peisajul internațional, marele schimbări, monumentalele schimbări, din politica și administrația americană o dată cu venirea lui Trump la putere sunt lucruri care sigur nu conducătorii României le-au generat”, a declarat Crin Antonescu la Realitatea PLUS

În continuare, acesta vorbește despre cum propunerea lui Bolojan de numire a Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier e considerată inadecvată și iresponsabilă, mai ales în contextul relației cu SUA și al politicii conduse de administrația Trump.

„În același timp, este foarte clar că ne place sau nu ne place, le place sau nu le place unora dintre noi, aici în România, astăzi Statele Unite sunt conduse de Donald Trump, de echipa sa, de administrația sa, și fac politica pe care acest domn îndreptățit de votul americanilor o vrea.

În raport cu asta, noi ajungem în situații în care...de pildă, această propunere de care s-a discutat și se discută, în aceste zile, a domnului Bolojan...este, pur și simplu, nu doar inadecvată, nu doar iresponsabilă, ci pur și simplu te face să te gândești...ce este aici?

Mai ales când este însoțită, am văzut, de discursul unor fruntași USR, parlamentari, ba chiar ministrul Apărării...care este un fel de jumătate de ministru de Externe și care este principalul partener de dialog în relația asta extraordinară transatlantică...susținând-o puternic pe doamna Oana Gheorghiu...propunerea lui Ilie Bolojan”

Propunerea lui Bolojan de a o numi pe Oana Gheorghiu vicepremier, cu scop electoral, consideră Antonescu

Cu toate acestea, Crin Antonescu a spus despre Oana Gheorghiu că, la nivel de ONG, „merită probabil toată aprecierea, chiar recunoștința publică pentru asta. Putea fi decorată de președintele țării”,

„Dar de aici și până la a propune vicepremier al Guvernului României pe un om care, nu că i-a criticat, i-a insultat pe președintele și pe vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, și care arată clar...nu numai că i-a insultat...care arată foarte clar incompatibilitate politică cu aceștia”.

Așadar, Crin Antonescu declară că propunerea lui Bolojan de a o numi pe Oana Gheorghiu vicepremier este o operațiune de imagine cu scop electoral, susținută de USR, și nu ar trebui să pună în pericol relația României cu SUA.

„Dar, a pune în felul acesta relația României cu Statele Unite în pericol...pentru niște mici prostii electorale...pe câteva mii de voturi în România...mi se pare cel mai iresponsabil lucru pe care cineva poate să-l facă.

Și după aceea sigur, când noi românii aflăm dintr-un cotidian ucrainean, că pleacă niște americani de aici, după ce nu se pune problema, cum ați arătat. Atunci e sigur că noi, noi cetățenii României, că suntem ai nimănui. În fruntea țării există oameni, președintele, prim-ministrul și despre prim-ministrul vorbesc cu amărăciune, vă rog să mă credeți...e un om pe care eu l-am crezut capabil de mult mai mult și mult diferit.

Înseamnă că noi suntem ai nimănui, înseamnă că acești oameni nu au decât o condicuță de semnat pe la Bruxelles, că văd că pe acolo merg”, a completat Crin Antonescu.  

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple