Crin Antonescu apără presa lovind în Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL, Crin Antonescu FOTO Mediafax

Parlamentarii liberali, în frunte cu liderul PNL Crin Antonescu, au depus o iniţiativă legislativă pentru abrogarea articolului 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, intitulat „Presiuni asupra Justiţiei“.

Articolul incriminează persoanele care fac „declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau organele de urmărire penală,  a unei infracţiuni sau abateri disciplinare grave legate de instrumentarea unei cauze“ şi prevede pedeapsa cu închisoarea de la trei luni la un an sau amendă.

Altfel spus, prin abrogarea acestui articol, nu va mai exista răspunderea legală pentru cei care aduc acuzaţii nereale magistraţilor. În expunerea de motive, semnatarii iniţiativei legislative susţin că „dispoziţia este de natură să îngrădească libertatea de exprimare“ şi subliniază că reglementările existente sunt suficiente pentru a sancţiona abaterile jurnaliştilor.

Contactată de „Adevărul“, deputatul PNL Alina Gorghiu, unul dintre semnatarii proiectului, a invocat „sensibilitatea presei“ faţă de acest articol. „Ştiu că sunt în fiecare pădure uscături. Nu pot garanta că toţi jurnaliştii sunt de bună-credinţă, dar dacă fiecare judecător care se simte lezat şi a cărui imagine a fost afectată de presă ar face acţiune în instanţă în civil, cred că toată lumea ar respecta acele codificări etice. Nu cred că o dispoziţie penală în plus sau o pedeapsă cu închisoarea face o profesie să devină mai etică“, a explicat deputatul PNL.

„Avem nevoie de sancţiune legală“

Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, a arătat că libertatea de expresie nu ar trebui reglementată de Codul Penal, dar admite că România este un caz aparte.

„Nicio faptă care ţine de libertatea de expresie n-ar trebui cuprinsă în Codul Penal. Însă în România este nevoie de o sancţiune împotriva celor celor care îşi folosesc puterea mediatică împotriva magistraţilor. Atacurile presei la adresa Justiţiei duc la o subminare a încrederii în sistemul judiciar. De aceea avem nevoie de sancţiune legală. Nu putem fi ipocriţi, în România există oameni care îşi folosesc puterea mediatică pentru a denigra Justiţia“, a spus Avădani.

„Soluţia ar fi dreptul civil. Mai exact, aplicarea Legii audiovizualului într-un mod corect, sever, care să doară“, a completat aceasta.

Preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei Active Watch, Mircea Toma, a explicat că legea trebuie să protejeze magistraţii, dar exprimarea nu trebuie pedepsită penal.

„Fapta de a comunica public, cu rea intenţie, informaţii compromiţătoare despre un magistrat este una care contravine atât codului deontologic, cât şi legii existente. Judecătorii sunt un caz aparte, pe ei legea internă îi opreşte să se apere public. Faptul că în România, la ora asta, aproape fără excepţie, magistraţii sunt acuzaţi că sunt unelte politice constituie pe de o parte elemente de presiune şi, pe de altă parte, e posibil să îi intimideze şi să decredibilizeze actul Justiţiei “, a explicat Toma.

Nu putem fi ipocriţi, în România există oameni care îşi folosesc puterea mediatică pentru a denigra Justiţia Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent

Antonescu, apărătorul jurnaliştilor

În ciuda neînţelegerilor avute în repetate rânduri cu presa, Crin Antonescu a semnat iniţiativa legislativă care ar urma să îi protejeze pe jurnalişti de pedeapsa cu închisoarea şi s-a erijat, astfel, în apărătorul presei.  Acelaşi lucru s-a petrecut, de altfel, şi în preajma scandalului iscat de demiterea procurorului Lucian Papici,  când liderul liberal a devenit furibund în faţa criticilor aduse Justiţiei. “Oricine încearcă să intimideze, să influenţeze sau să controleze procurori sau instanţe din România va avea în mine un adversar hotărât”, ameninţa Antonescu.

Pe de altă parte, după condamnarea fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, Antonescu vorbea despre o presă partizană care face presiuni asupra Justiţiei. “Cei de la Cotroceni, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu şi acoliţii săi din presă au făcut presiuni zilnice pentru o anumită sentinţă, pentru a bifa o nouă victorie politică”, acuza Antonescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța