Creţu: Am început să fiu atacată într-un mod şocant după ce am zis că studiul de fezabilitate pentru spitalele regionale costă 1,8 milioane de euro şi nu 250

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corina Creţu a reacţionat din nou, vineri, cu o a treia postare pe pagina sa de Facebook, la declaraţiile lui secretarului general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, spunând că „după ce a afirmat că studiul de fezabilitate pentru spitalele regionale costă 1,8 miliaone de euro, nu 250 cum au spus autorităţile române”, atacurile împotriva sa s-au intensificat. Aceasta a mai adăugat că, în vreme ce alte state primesc bani, ea primeşte insulte.

„Nu ştiu dacă aţi urmărit, dar aseară, ca la un semnal, după ce am zis că studiul de fezabilitate al spitalelor regionale costă 1,8 milioane euro (şi nu 250, cât se avansase în spaţiul public), am început să fiu atacată într-un mod şocant. Aceste atacuri pornite ca la un semnal la adresa mea şi mai ales atacurile la adresă Uniunii Europene, injuriile prin care sunt acuzată că sunt vândută intereselor străine, în condiţiile în care toţi ştiu câte eforturi am făcut preluând pe fonduri europene toate creditele României pe care le avea de plătit către Bancă Europeană de Investiţii şi Bancă Europeană de Dezvoltare, salariile funcţionarilor din România care lucrează pe fonduri europene, fazand zeci de proiecte care nu s-au terminat la timp şi pentru care statul pierdea aproximativ 3 miliarde de euro, sincer, toate acestea mă lasă fără cuvinte", a scris  Corina Creţu vineri dimineaţă, pe pagina sa de Facebook. 

Comisarul european a spus că ar fi înţeles să fie considerată „trădătoare de partid şi de ţară", dacă România ar fi avut depuse la Comisia Europeană „zeci de proiecte care tergiversau sau pe care le-am fi uitat perioade lungi de timp”, însă a explicat că acesta nu este deloc cazul României.
 
„Repet, din păcate nu mai avem în analiză proiecte majore depuse la Comisie în afară Magistralei de Metro M6, proiect în legătură cu care încă aştept un răspuns la o scrisoare adresată de către Directorul General al DG Regio, Dl Marc Lemaitre, Ministrului Transporturilor, fără de care regulamentele nu îmi permit să adopt o decizie. Nici un alt proiect major nu e depus la Comisia Europeană, în condiţiile în care România a depăşit cu mult datele la care singură s-a angajat că le va depune, nu numai pentru spitalele regionale, dar şi pentru autostrăzile Piteşti-Sibiu, Târgu Mureş-Iaşi, Craiova-Piteşti, podul de la Brăila, Metroul Pipera-Berceni, Centură Bucureştiului, etc”, a precizat Creţu.
 
„E trist că reuşim în alte state să dezvoltăm şi să deblocăm proiecte, iar de la Bucureşti primesc doar acuzaţii şi insulte. Nu numai eu, dar şi serviciile Comisiei Europene sau ale celorlalte instituţii europene” a continuat comisarul european.
 
Creţu a ţinut să sublinieze şi că a negociat intens pentru ca România să primească mai mulţi bani în  perioada 2021-2027, adică din viitorul Buget European, reuşind să aducă un plus de opt miliarde de euro, faţă de actuala perioada de programare.

„Când reuşeşti, în ciuda plecării celui de-al doilea mare contribuitor la Bugetul UE, Marea Britanie, să obţii o creştere cu 10 la sută a fondurilor europene pentru ţara ta, eşti, cu siguranţă, în slujbă unor interese străine, nu-i aşa? Va laş pe Dvs să apreciaţi muncă şi loialitatea mea faţă de România şi Uniunea Europeană”, a conchis Creţu.  

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie