Corespondenţă din SUA. Klaus Iohannis a ajuns la New York. Cu ce lideri mondiali se va întâlni şeful statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns joi dimineaţă la New York, unde va participa la reuniunea Adunării Generale a ONU. De asemenea, la începutul săptămânii viitoare, şeful statului va fi primit de vicepreşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă. Iohannis se va întâlni şi Barack Obama, însă nu este vorba despre o discuţie bilaterală, ci despre o recepţie comună oferită de preşedinte SUA cu ocazia ONU.

Preşedintele Klaus Iohannis a aterizat în această dimineaţă pe aeroportul JFK din New York, pentru a participa la a 70-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Vizita preşedintelui în SUA începe joi cu o chestiune economică: şeful statului se va întâlni, începând cu ora 20.00, a României, cu reprezentanţi ai unor investitori instituţionali şi bănci de investiţii. Discuţia va fi axată pe tema: „România, o destinaţie atractivă pentru investitorii instituţionali”.

Vineri, Klaus Iohannis va participa la deschiderea summit-ului ONU privind adoptarea Agendei de Dezvoltare post-2015. Este ziua în care Papa Francisc îşi va susţine alocuţiunea în faţa membrilor ONU.

Sâmbătă este ziua dedicată românilor din America. Preşedintele şi-a rezervat o oră şi jumătate pentru a discuta cu comunitatea românilor din New York.

Duminică, Klaus Iohannis se va întoarce la ONU, unde va susţine două intervenţii. Mai întâi, şeful statului va vorbi în cadrul Reuniunii mondiale a liderilor privind realizarea egalităţii de gen şi capacitarea femeilor, apoi va susţine intervenţia naţională în cadrul summit-ului ONU pentru adoptarea Agendei de dezvoltare durabilă. În acceaşi zi şi preşedintele SUA, Barack Obama, va susţine intervenţia naţională, dar şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va lua cuvântul.

Luni, Klaus Iohannis va pleca din New Zork la Washington, unde va fi primit de vicepreşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă. Spre seară se va întoarce la New York pentru a lua parte, împreună cu prima doamnă, Carmen Iohannis, la recepţia tradiţională oferită de preşedintele SUA, Barack Obama. Întâlnirea cu preşedintele SUA nu va avea rangul unei întrevederi directe, ci va fi, mai degrabă, o masă rotundă la care vor participa toţi liderii mondiali prezenţi la reuniunea ONU.

Marţi, Klaus Iohannis va susţine intervenţia naţională în cadrul deybaterilor generale ale celei de-a 70-a sesiune a Adunării Generale. Apoi, Iohannis va participa la summitul Liderilor pentru contracararea ISIS şi a Extremismului violent, găzduit de Barack Obama.

Miecuri este programtă întoarcerea în România. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol