Controverse privind contractele încredinţate de Societatea Naţională de Radiocomunicaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Preda FOTO Facebook Dragoş Preda

Contractele încheiate de actuala conducere a Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii, unele prin atribuire directă, ridică semne de întrebare, potrivit Gândul.ro, care subliniază că unele ar fi fost atribuite „unor firme de casă ale directorului general şi acoliţilor săi”.

„Societatea Naţională de Radiocomunicaţii este unul dintre principalii furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice din România. Cu toate acestea, din peste 255 milioane de lei (51 milioane de euro) alocaţi pentru investiţii, un singur proiect are legătură cu obiectul de activitate al companiei – 1,8 milioane de euro. Restul sunt atribuiri directe sau licitaţii cu dedicaţie, pe renovări, amenajări, reabilitări şi proiectări – absolut toate având un numitor comun – Silviu Radu. Acesta a fost şef la Ambulanţa Brăila, iar în prezent este şeful de cabinet al directorului general SNR, Dragoş Preda, şi bun prieten al acestuia, aşa cum singur se intitulează”, notează Gândul.ro. 

Sursa citată menţionează „reparaţii de faţadă şi amenajări de săli” prin contracte care ajung la o sumă de 500.000 de lei, care merg prin atribuire directă către firma Construct Team Project. O firmă cu un singur angajat în 2021, conform datelor publice pe site-ul Ministerului Finanţelor. De altfel, cifra de afaceri a acestei firme a fost în 2020 de circa 42.750, potrivit datelor consultate de „Adevărul”, iar profitul de doar 5.900 de lei.

Alte contracte au fost încredinţate unui unui prieten al consilierului şefului SNR, Dragoş Preda, potrivit Gândul.ro. Valoarea acestora, 800.000 de lei, către Geva Consult, o firmă mai mare ca precedenta, cu 7 angajaţi în 2020.

Nu în ultimul rând, 40 de milioane de euro ar urma să fie alocaţi pentru reparaţii şi geamuri termopan, potrivit Gândul.ro. Persoanele responsabile de zona de contracte ar fi Dragoş Preda (directorul general) şi Silviu Radu, şeful de cabinet al şefului SNR.

În lunile precedente în mass media au mai apărut informaţii despre achiziţii evaluare într-o manieră stranie, cum au fost cazurile echipamentelor de emisie FM şi AM, după cum nota Investigatoria.ro

SNR, dat în judecată de fostul şef

SNR a fost dată în judecată de fostul director general, Eugen Brad, după ce l-a înlocuit cu liberalul Dragoş Preda, însă nu în urma unui concurs. Prin urmare, Brad solicită 30 de salarii brute compensatorii, aşa cum este stipulat şi în OUG 109/2-11 privind guvernanţa comparativă. Mai precis, aproximativ 400.000 de lei, suma brută, ar trebui să dea SNR pentru numirea lui Preda.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”