Controversă. PNL vrea să-i pună pe pacienţii care nu participă la programe de prevenţie să-şi plătească singuri tratamentul. Gorghiu: „E o lege bună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi parlamentari PNL, în frunte cu Alina Gorghiu, au iniţiat un proiect de lege care i-ar putea obliga pe pacienţii care au refuzat să participe la programele de prevenţie să-şi plătească singuri tratamentul în cazul îmbolnăvirii, inclusiv de cancer. Liberalii mai propun înfiinţarea unei Agenţii Naţionale de Prevenţie. În ciuda criticilor, iniţiatorii susţin, în continuare, că legea este bună.

Potrivit iniţiativei legislative, toţi cetăţenii români au dreptul de a beneficia de programele, măsurile şi acţiunile de prevenţie, indiferent de calitatea lor de asigurat. Cei care participă la programe de prevenţia pot fi chiar recompensaţi prin stimulente financiare din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Cei care refuză să participe la astfel de programe de prevenţie pot fi însă penalizaţi. „Altfel spus, poate să refuze vaccinarea sau participarea la programele de diagnostic precoce, dar, totodată, prin contractul-cadru se poate impune asiguraţilor să suporte parţial sau total costurile tratamentelor bolilor care ar fi putut fi prevenite. Astfel, asiguraţii pot să suporte costurile unor tratamente care altfel ar fi fost în totalitate gratuite“, se arată în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege.

Iniţiatorii arată că de la această măsură nu vor fi exceptaţi nici măcat bolnavii de cancer. „O pacienta cu cancer mamar depistat în stadiul 3 care a refuzat participarea la programele de depistare prin mamografie poate fi obligată să suporte o contribuţie la costurile curative în cuantum de 10% sau 20%, dar fără a depăşi anumite limite care se stabilesc prin contractul-cadru sau un pacient cu hipertensiune arterială care a refuzat să se prezinte la controlul medical, solicitat de medic, poate fi obligat să suporte nu doar 50% din costul tratamentului, ci 50% din toate costurile de diagnostic şi tratament, inclusiv concediile de boală determinate“, se mai arată în sursa citată.

Potrivit iniţiatorilor, se va crea, mai întâi, un mecanism de bonificaţii care să fie coroborat, în prima etapă, cu acţiuni susţinute de informare a beneficiarilor despre măsurile de prevenţie. Într-o etapă ulterioară, probabil într-un termen rezonabil de 5 ani, să fie implementate şi aplicate măsurile penalizatoare.

Legea mai prevede şi înfiinţarea unei Agenţii Naţionale de Prevenţie în Sănătate (ANPS), care s-ar afla în subordinea Ministerului Sănătăţii, şi care se va ocupa de întocmirea programului şi de aplicarea lui. Autorităţile ar urma să elaboreze un Program Naţional de Prevenţie multianual, finanţat cu nu mai puţin de 10% din sumele alocate din sumele alocate sistemului naţional de sănătate.

„Este o lege bună“

În urma criticilor apărute în presă, deputatul PNL Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii, a explicat că proiectul de lege privind prevenţia în Sănătate prevede ca cetăţenii să primească gratuit aceste servicii de prevenţie, dar cetăţenii să înveţe să fie responsabili faţă de propria sănătate.

„Cetăţenii pot refuza, potrivit prevederilor din proiectul de lege, în scris, serviciile de prevenţie, însă în cunoştinţă de cauză, fiind avertizaţi că dacă se vor îmbolnăvi pentru că nu au participat la programe de prevenţie vor suporta parţial sau total costurile tratamentelor. Aceasta va fi opţiunea fiecărui cetăţean în parte după ce a fost informat şi el a decis cum este mai bine pentru el. Toate aceste aspecte se vor regăsi în normele de aplicare care se vor dezbate public cu cât mai mulţi cetăţeni, asociaţii ale pacienţilor şi profesionale şi se vor identifica soluţiile cele mai potrivite pentru fiecare caz în parte“, a declarat Nicolăescu.

Alina Gorghiu spune că legea nu a fost înţeleasă. „Nicio lege nu e perfectă. Legea prevenţiei în sănătate este însă o lege bună şi toate prevederile ei sunt eminamente pozitive pentru cetăţeni. Îmi pare rău că nu a fost citită. Sau înţeleasă“, a reacţionat Alina Gorghiu, cea care deschide lista semnatarilor.

Reacţia PSD

PSD nu a trecuit cu vederea dezbaterea pe marginea acestui proiect controversat şi a taxat PNL. „PNL a iniţiat un proiect de lege care poate obliga pacienţii de cancer să îşi plătească tratamentul dacă nu participă la programe de prevenţie. Asta înseamnă că un bătrân aflat în vârf de munte, pentru care mersul la medic reprezintă o adevărată aventură, în cazul în care are cancer, trebuie să îşi plătească tratamentul. Pentru că nu a ajuns să îşi facă controalele de prevenţie. Şi pentru că PNL se gândeşte doar la cei bogaţi, nu şi la omul de rând, care poate nu îşi permite să plătească medicamentele. Cu aceşti oameni ce facem? Îi lăsăm să moară în chinuri pentru că nu au ajuns la controalele de prevenţie? Oricum, vă spun din proprie experinţă, mama mea şi-a făcut analizele din 6 în 6 luni, dar cancerul a fost descoperit doar când era deja prea târziu ca să poată fi salvată“, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele executiv al PSD.

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG