Consiliul Europei va organiza la Bucureşti, în aprilie, o conferinţă internaţională pe tema statului de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Europei, alături de Comisia de la Veneţia, vor organiza, în luna aprilie, la Bucureşti, o conferinţă internaţională pe tema rolului opoziţiei şi al majorităţii într-o democraţie, ea urmând să fie deschisă sub patronajul preşedintelui Klaus Iohannis şi al secretarului general al forului european.

Anunţul în ceea ce priveşte organizarea conferinţei pe statul de drept a fost făcut de preşedintele Klaus Iohannis, la finalul unei întrevederi avute cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, la Strasbourg.

„Mi-am exprimat viziunea că este o nevoie, mai mult decât oricând, să fie susţinute la cel mai înalt nivel al politicii standardele şi valorile Consiliului Europei. De aceea, împreună cu secretarul general, vom deschide, sub un patronaj comun, pe 6 aprilie, la Bucureşti, o conferinţă internaţională, organizată alături şi de Comisia de la Veneţia, pe tema rolului majorităţii şi a opoziţiei într-o democraţie veritabilă“, a declarat preşedintele României.

Liderul de Palatul Cotroceni a precizat că tema conferinţei a fost propusă de oficialul Consiliului Europei, care a cerut Comisiei de la Veneţia să elaboreze un set de linii directoare pe tema statului de drept în Europa.

Totodată, preşedintele a subliniat că rezultatele conferinţei de la Bucureşti vor fi „o piatră de hotar" pentru elaborarea acestor linii directoare.

Şeful statului a spus că a mai vorbit cu secretarul general al Consiliului Europei şi despre îngrijoririle cu privire la climatul politic din Europa, în special în ceea ce priveşte ameninţarea populismului, xenofobiei, extremismului, intoleranţei şi naţionalismului.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani