Consilierul ministrului Muncii, Loredana Manolache, demisă pentru ''exprimarea publică a unor păreri personale''

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul personal al ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Loredana Manolache, a fost demisă. Motivul acestei demiteri este "exprimarea publică a unor păreri personale care nu reprezentau punctele de vedere ale instituţiei", transmite Agerpres.

Loredana Manolache a declarat, joi seară, pentru Gândul, că ministrul Muncii, Mihai Şeitan, nu ştia despre decizia cu privire la reducerile de salarii, pensii şi ajutoare de şomaj anunţate de preşedintele Traian Băsescu.

Reamintim că,  preşedintele a anunţat aseră care sunt măsurile convenite cu FMI: fondul de salarii în sectorul bugetar va fi redus cu 25%, începând cu 1 iunie, iar cel de pensii cu 15%. Băsescu a mai anunţat şi reducerea cu 15% a ajutorului de şomaj şi a susţinut că se va proceda la reducerea masivă a subvenţiilor, iar banii recuperaţi vor fi alocaţi ţintit către cei care în mod real au nevoie de sprijin financiar.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea