Consilier prezidenţial: „Investiţiile şi reformele trebuie să fie direcţiile esenţiale pe care România să le urmeze în următorii ani”. Ce spune despre PNRR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial. FOTO Presidency.ro

Cosmin Marinescu, consilierul preşedintelui Klaus Iohannis pe teme economice, susţine că România trebuie să se concentreze pe investiţii şi reforme în următorii ani, aceasta fiind una din provocările PNRR.

„Am participat cu plăcere la Conferinţa RoInvest, unde am susţinut că investiţiile şi reformele trebuie să fie direcţiile esenţiale pe care România să le urmeze în aceşti ani, cu responsabilitate pentru viitor. Indiferent de provocări, investiţiile şi reformele trebuie abordate neapărat împreună. Doar conjugate, aceste două mize asigură „pachetul complet” al rezilienţei şi al dezvoltării”, a scris pe blogul său Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial pe teme economice.

„Dacă ne referim la contextul pandemic pe care îl traversăm, atunci şi investiţiile capătă un sens aparte. În prezent, cea mai bună investiţie este vaccinarea, iar statul alocă toate resursele necesare pentru a beneficia cu toţii de aceasta.

Înainte de a discuta despre creştere economică şi reforme, este important să înţelegem că vaccinarea este cheia reluării activităţilor noastre, pentru ca economia să revină în forţă pe parcursul acestui an şi să ne întoarcem cu toţii la normalitate. Semnalele din economie indică o revenire mai rapidă decât se anticipa. Astfel, prognozele de creştere economică pentru 2021 au fost revizuite pozitiv, la 5% şi chiar 6% – în cazul FMI, cifre care pot fi chiar depăşite. Atât consumul, cât şi formarea brută de capital fix sunt estimate în creştere cu circa 6% în anul curent, iar evoluţiile se vor consolida prin progresul campaniei de vaccinare şi prin ridicarea treptată a restricţiilor. După calculele noastre, bazate pe estimările Comisiei Europene, circa 20 dintre ţările membre vor reuşi să revină, până la sfârşit de 2021, la nivelul PIB de dinaintea pandemiei. De exemplu, România se plasează, alături de Spania şi Franţa, în topul creşterii economice estimate pentru anul curent la nivelul Uniunii. Iar dinamica PIB de pe primul trimestru, publicată chiar zilele acestea, confirmă pe deplin revizuirea pozitivă a prognozelor”, punctează consilierul prezidenţial. 

Cosmin Marinescu a amintit şi de atragerea de investiţii străine: „Însă, dincolo de ritmul foarte bun al creşterii economice, ne confruntăm şi cu o serie de neajunsuri sau dezechilibre, cum ar fi dinamica regresivă a investiţiilor străine directe, dar şi adâncirea în continuare a deficitului balanţei comerciale. Este binevenită, în acest sens, iniţiativa Guvernului de înfiinţare a unui task-force pe tema atragerii de investiţii străine directe, fiind necesară în acelaşi timp şi o strategie de creştere a exporturilor, pe linia avantajelor competitive de care noi ca ţară dispunem. Evaluăm optimist perspectivele economice, dar şi prudent, cu precădere pe latura financiară. Sunt deosebit de importante stabilitatea monetară, consolidarea cadrului fiscal-bugetar şi reducerea dezechilibrelor externe. Suntem încrezători dar trebuie să fim şi realişti, în egală măsură, să înţelegem cât de important este să apăsăm pedala reformelor structurale, pentru a ne asigura că ieşim din criză mai întăriţi decât înainte de declanşarea pandemie”.

Consilierul prezidenţial a subliniat importanţa PNRR-ului pentru România: „Pentru România este esenţial Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), aflat în prezent în ultima etapă de negocieri cu Comisia Europeană. Fondurile europene consistente pe care le avem la dispoziţie, atât în PNRR, cât şi prin cadrul financiar multianual, pot susţine modernizarea României chiar pentru următoarele decenii. Revenind însă la tema investiţiilor, trebuie să fim conştienţi că mecanismul de redresare şi rezilienţă se confruntă şi cu unele provocări, deloc simple şi care nu sunt doar naţionale. În ceea ce ne priveşte, avem de înfruntat o provocare cheie. Este provocarea de ordin cantitativ, cea care decurge din implementarea unui volum de investiţii fără precedent, într-un orizont de timp de doar 5 ani, în condiţiile în care economia noastră se confruntă, totuşi, cu un angrenaj deficitar de forţă de muncă, furnizori şi chiar mijloace tehnice. Această provocare cantitativă ţine de capacitatea de a comprima, în doar câţiva ani, utilizarea unui volum imens de fonduri europene, ceea ce implică resurse umane, furnizori, contractori, achiziţii, auditare, plăţi ş.a.m.d., mai ales în condiţiile suprapunerii PNRR şi a cadrului financiar multianual. De aceea, forţa mediului privat este deosebit de importantă în implementarea proiectelor pe care statul le are în plan în următorii ani. Mobilizarea mediului de afaceri şi capacitatea administrativă a autorităţilor sunt factori hotărâtori în asigurarea succesului. Rezultă deci că trebuie să fim rezilienţi, pentru a obţine rezilienţa, ca să spun aşa! Reformele sunt esenţiale iar PNRR are o dublă miză: miza investiţiilor şi miza reformelor. Una fără cealaltă nu ne ajută decât temporar. Doar conjugate, aceste două mize asigură „pachetul complet” al rezilienţei şi al dezvoltării”, a completat Marinescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva