Congresul USR a votat fuziunea cu PLUS. „Vechile partide au avut timp de 30 de ani şansa să dovedească ce pot să facă. Acum e rândul generaţiei noastre”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna şi Dacian Cioloş. FOTO Facebook Barna

Dan Barna a anunţat pe Facebook că formaţiunea pe care o conduce, USR, a adoptat la Congres fuziunea cu PLUS. Preşedintele USR precizat că începe perioada generaţiilor liderilor din USR şi PLUS, după ce 30 de ani politica a fost făcută de vechile partide.

„În urmă cu puţin timp Congresul USR a aprobat fuziunea cu PLUS. Am fost împreună de la început, am fost puternici în alianţă, unirea este un pas firesc. Este ceea ce şi-au dorit membrii noştri, este ceea ce ne-a cerut electoratul. Împreună suntem şi mai hotârâţi să luptăm pentru idelurile şi principiile noastre, iar voinţa noastră de a schimba România în bine este începând de astăzi şi mai puternică. Vechile partide au avut timp de 30 de ani şansa să dovedească ce pot să facă. Acum e rândul generaţiei noastre să decidă cum va arăta această ţară”, a scris pe Facebook Dan Barna. 

Potrivit unor surse din partid, fuziunea a fost susţinută de aproximativ 75% din cei care au votat, în timp ce 17% au ales să voteze împotrivă. 

Noul partid se va numi USRPLUS şi va avea doi copreşedinţi, până la Congresul de anul viitor, când va fi aleasă o conducere unică.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort