Congres TNL. Surse: Mara Mareş, favorita la şefia tineretului liberal. Ce o recomandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputata PNL Mareş Mareş are cele mai mari şanse de a deveni preşedintele tineretului liberal, au delcarat surse politice pentru „Adevărul“. Mara Mareş are deja susţinerea a 20 de filiale TNL. Contracandidaţii săi vor fi Glad Varga şi Radu Surugiu.

Tinerii liberali se pregătesc să-şi aleagă preşedintele în cadrul Congresului programat pe 22 octombrie. Potrivit unor surse din PNL, până în acest moment se anunţă trei candidaţi: deputaţii Mara Mareş şi Glad Varga, dar şi şi fostul parlamentar liberal  Radu Surugiu.

Surse citate suţin că Mara Mareş are cele mai mari şanse pentru şefia TNL, în condiţiile în care are deja de partea ei 20 de filiale din ţară care îşi vor anunţa oficial zilele viitoarea susţinerea.

La 24 de ani, Mara Mareş este cel mai tânăr parlamentar din actuala legislatură, fiind unul dintre cei mai activi aleşi, cu 18 propuneri legislative iniţiate.

A fost unul dintre puţinii parlamentari care au votat împotriva modificării Constituţiei în sensul dorit de Coaliţia pentru familie, în condiţiile în care colegii săi de partid au votat în masă definiţia tradiţională a familiei. „ România are lucruri mai importante de făcut decât fragmentarea populaţiei pe teme religioase şi ultraconservatoare. Aceasta este o tema falsă, menită sa dezbine, iar religia este o stare spirituală, nu un mijloc de manipulare politic!“,  a susţinut Mara Mareş. De asemnea, a susţinut proiectul PNL care condamnă violenţa domestică.

Mara Mareş, de loc din Făgăraş, este absolventă a Liceului St. Clare’s, Oxford, a Facultăţii de Studii Europene şi Internaţionale din cadrul King’s College, University of London. „În 2008 am avut şansa de a pleca la studii în Marea Britanie. Acolo am studiat timp de doi ani la Colegiul St. Clare’s din Oxford, am absolvit Bacalaureatul internaţional, apoi au urmat patru ani la King’s College London, unde am studiat Studii Europene şi Internaţionale, un an din care l-am petrecut la Madrid cu program Erasmus, unde am studiat ştiinţe politice în limba spaniolă. În ultimul an am urmat masteratul la University College of London, Politici Publice Europene“, spunea Mara Mareş în campania electorală.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare