Conducerea SRI a avut luni o întâlnire cu foştii membri ai Comisiei SRI, la care a participat şi Sebastian Ghiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea SRI a avut, luni seară, o întâlnire „protocolară“ cu foştii membri ai Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra Serviciului, care a marcat finalul mandatului fostului Legislativ şi la care a participat şi Sebastian Ghiţă, a confirmat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.

"A fost o reuniune publică, protocolară, pot confima, conducerea SRI s-a întâlnit cu membrii şi foştii membri ai Comisiei parlamentare pentru SRI. Unii dintre ei nici nu vor mai fi parlamentari", a spus Marincea.

El a precizat că întâlnirea a avut loc la finalul mandatului fostului Legislativ, într-unul din sediile SRI.

La întâlnire au participat şeful SRI, Eduard Hellvig, precum şi adjunctul său, Florian Coldea, şi alţi membri ai conducerii instituţiei.

Contactat de News.ro, fostul deputat Daniel Savu a confirmat şi el prezenţa lui Sebastian Ghiţă la întâlnire.

”Da, sigur. A fost toată comisia SRI cu toată conducerea SRI la o întâlnire protocolară, instituţională, la final de mandat, luni seara, la iniţiativa conducerii SRI. Nu ştiu cât a stat (Sebastian Ghiţă - n.r.), eu am plecat mai devreme. A fost prezent la aceasta întâlnire. Eu am anunţat că atunci l-am văzut ultima oară. Era directorul SRI cu toată conducerea SRI, cu toţi adjuncţii şi toată comisia care şi-a încheiat mandatul, parlamentarii”, a declarat Savu.

În schimb, senatorul Verestoy Attila a spus că el a stat foarte puţin la întâlnire şi nu poate confirma prezenţa lui Sebastian Ghiţă.

”Eu am stat foarte puţin, nu m-am întâlnit, nu ştiu. Trebuie să întrebaţi pe cei care au organizat întâlnirea”, a spus Verestoy, contactat de News.ro.

Întrebat explicit dacă el nu l-a văzut pe Sebastian Ghiţă, Verestoy Attila a răspuns: ”Eu am stat foarte puţin. Am spus «Crăciun fericit» pentru toată lumea şi am… Am familia aici, deci cu ei petrec”.

Sebastian Ghiţă trebuia să se prezinte miercuri la DNA Ploieşti, în dosarul de corupţie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România, în care fostul deputat este cercetat alături de Victor Ponta. La DNA au mers însă doar avocaţii lui Ghiţă, ulterior procurorii emiţând pe numele acestuia un mandat de aducere.

Miercuri, Ghiţă a fost dat în consemn la frontieră, dar şi la toate unităţile de poliţie, el nefiind găsit la domiciliu şi nici în locurile pe care le frecventează.

De asemenea, Poliţia Prahova a anunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că Sebastian Ghiţă a încălcat termenii controlului judiciar pe cauţiune. Poliţiştii au informat şi DNA Ploieşti că Sebastian Ghiţă nu a fost găsit după ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere în dosarul în care fusese citat miercuri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, Marian Popescu, controlul judiciar dispus în cazul lui Sebastian Ghiţă în unul din dosare în care este judecat include şi obligaţia de a se prezenta la instanţă sau în faţa procurorilor ori de câte ori este citat, indiferent dacă este vorba despre dosarul în care măsura preventivă a fost dispusă măsura sau într-o altă cauză.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete