Conducerea ANRE, cu ochii pe reînnoirea mandatelor, nu pe criza facturilor. Căror membri le expiră mandatele şi ce lefuri au încasat în ultimul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Chiriţă, şeful ANRE FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Şefimea ANRE, instituţie care ar fi trebuit să aibă un rol-cheie în prevenirea crizei energetice, este prinsă în jocuri politice, în condiţiile în care mandatele a jumătate dintre membri expiră în 2022, iar şansele să rămână în funcţie sunt mici, potrivit infirmaţiilor „Adevărul”.

Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementarea în domeniul Energiei, adică instituţia care ar trebui să vegheze la modul de aplicare a reglementărilor obligatorii pe piaţa energiei electrice, termice şi gazelor naturale, se află la ultimele luni în actuala formulă, în condiţiile în care ar urma să se termine mandatele a patru din cele şapte persoane din conducerea entităţii publice. Concret, majoritatea celor din conducerea ANRE ar putea să spună adio instituţiei din octombrie, când le expiră mandatele, în frunte cu Dumitru Chiriţă, decizia privind titularii noilor mandate fiind la latitudinea actualei majorităţi din Parlament.

În prezent, instituţia este controlată de PSD, care are patru membri impuşi de partid în ultimii ani (Dumitru Chiriţă, Alexandru Stănescu, Valeriu Steriu şi Cornelia Sulger), la care se mai adaugă un membru impus de ALDE, Gabriel Gheorghe, pe vremea Guvernului Tudose. La acea vreme, Liviu Dragnea şi Iulian Iancu au fost cei care au susţinut impunerea la ANRE a lui Dumitru Chiriţă, la începuturile sale electrician, apoi sindicalist, iar în ultimele decenii şi parlamentar PSD.

În octombrie expiră mandatul nu doar al lui Dumitru Chiriţă, ci şi cele ale lui Zoltan Nagy (vicepreşedinte), Cornelia Sulger şi Gabriel Gheorghe. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, din cei patru cărora le expiră mandatele, singurul care are şanse reale de a fi reconfirmat în funcţie este reprezentantul UDMR, Zoltan Nagy. Chiriţă nu mai este în graţiile actualei conduceri a PSD, dată fiind filiera pe care a ajuns la şefia ANRE. PNL a cerut de mai multe ori schimbarea şefului ANRE, însă social-democraţii nici nu iau în considerare un asemenea demers, susţin surse din PSD.

De asemenea, este puţin probabil să mai primească un mandat şi Cornelia Sulger, persoană care a fost susţinută în funcţie în 2017 de PSD Olt. Aceeaşi organizaţie l-a trimis de curând, tot pe o funcţie de membru al Comitetului de Reglementare al ANRE, pe Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD. Surse social-democrate au precizat pentru „Adevărul” că situaţia ar putea duce la tensiuni în partid. Nu în ultimul rând, Gabriel Gheorghe are zilele numărate, pentru că liberalii vor să revendice locul, mai ales că funcţia înseamnă primirea unei sume de aproximativ 10.000 de euro pe lună.

De altfel, liberalii au tot subliniat în ultimele zile că ANRE nu şi-a făcut treaba anul trecut şi nu a urmărit să protejeze consumatorii. Pe de altă parte, nici reprezentantul PNL din instituţie, adică Mircea Man (vicepreşedinte), nu a venit cu lămuriri, fiind pe aceeaşi linie cu colegii săi din instituţie.

Salarii de top la ANRE

Preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă (fost deputat PSD), a încasat de la ANRE în 2020 suma de 707.000 de lei (145.500 de euro), ceea ce înseamnă că a avut un venit lunar de 58.900 de lei (12.100 de euro). Dacă ne-am raporta la salariul minim net din 2020 ar însemna 43 de salarii minime pe lună. Veniturile de anul trecut sunt cu aproximativ 30.000 de lei mai mari faţă de 2019, an în care încasările au fost în valoare totală de 681.000 de lei.

Reprezentantul UDMR în conducerea ANRE, vicepreşedintele Zoltan Nagy, a încasat în 2020 o indemnizaţie totală de 610.000 de lei (125.500 de euro), o sumă aproape la fel ca în 2019, când a primit 601.000 de lei.

Cornelia Sulger, fostă şefă a femeilor PSD din judeţul Olt, a ajuns în funcţia de membră a Comitetului de Reglementare al ANRE în octombrie 2017. Sulger a încasat în 2020 suma de 540.000 de lei (111.000 de euro) de la ANRE, fosta şefă a OFSD apropiindu-se de o indemnizaţie lunară de 10.000 de euro. Veniturile din 2020 sunt cu doar 20.000 de lei mai mari decât în 2019.Tot 540.000 de lei a încasat anul trecut şi Gabriel Gheorghe, persoană ajunsă în funcţie prin susţinerea partidului care a fost fondat de Călin Popescu-Tăriceanu. Pe lângă diferite funcţii de conducere din ministere, Gheorghe a fost trimis de ALDE şi în consilii de administraţie bine plătite, cum ar fi Transelectrica şi Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA - IFN (FNGCIMM SA - IFN).

Mai multe pentru tine:
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri