Condiţia pusă de Ponta pentru a participa la votul de învestire a Guvernului Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, duminică seara, că parlamentarii partidului său nu vor merge luni în Parlament, la votul de învestire a noului Guvern, dacă Ludovic Orban nu va înlocui miniştrii care au primit aviz negativ în comisiile de specialitate, relatează Agerpres.

Victor Ponta a declarat, la postul România TV, că partidul pe care-l conduce propune o serie de reforme pentru schimbarea României, respectiv reforma sistemului de pensii, a sistemului fiscal şi o reformă a administraţiei, iar Ludovic Orban nu a răspuns la aceste aşteptări, astfel că nu are cum să aibă votul Pro România.

În plus, Victor Ponta a punctat faptul că cei trei miniştri care au primit aviz negativ la votul în comisii trebuie schimbaţi, pentru că este vorba de respectul faţă de Parlament.

„Sunt trei miniştri care au picat la votul din Parlament, absolut toţi premierii şi eu când am păţit aşa ceva, am schimbat propunerea, pentru că e vorba de respectul faţă de Parlament şi ne aşteptăm ca domnul Orban să-i schimbe pe cei trei care au căzut la votul din comisii. (...) Cred că greşeşte dacă încalcă această regulă pentru cred că ar schimba o regulă care s-a aplicat 30 ani, o regulă democratică, o regulă caree se aplică şi în Parlamentul European. (...) Şi cred că e un semn foarte prost, un început de guvernare care trebuie să fie pentru toţi românii, nu cred că avem nevoie de un guvern care să fie doar pentru penelişti şi pentru domnul Iohannis. Cred că ar trebui să fie pentru toţi românii şi dacă începe în felul acesta, începe foarte prost”, a spus Ponta.

Întrebat dacă va merge luni în Parlament, la votul de învestitură, liderul Pro România a răspuns: „Nu, dacă nu îi schimbă pe cei trei miniştri, nu are rost. Dacă domnul Orban nu respectă Parlamentul, nu cred că poate să ne ceară nouă respect. Poate, totuşi, se va gândi mai bine în această noapte şi îi va schimba.”

Ponta a susţinut că cei trei miniştri vizaţi, în special ministrul Dezvoltării Regionale şi ministrul Muncii „s-au prezentat foarte prost" şi că nici Ludovic Orban nu a arătat că este un premier mai bun decât Viorica Dăncilă.

„Am explicat de ce nu vom vota. (...) Pentru că am vrut să schimbăm şi vrem în continuare să schimbăm Guvernul Dăncilă cu un guvern mai competent. Miniştrii respectivi, fie că e domnul de la Dezvoltare, fie că e doamna de Muncă, fie că e chiar Ludovic Orban, nu sunt cu nimic mai competenţi decât cei care au plecat şi credem că este nevoie de oameni care să nu se preocupe (...) Domnul Orban a şi spus: 'domnule, pe mine mă interesează să fiu prim ministru, ca să câştige Klaus Iohannis prezidenţialele şi PNL alegerile'. Ei, eu nu cred că asta trebuie să facă un prim ministru”, a mai spus Victor Ponta.

.„Nu putem să votăm ceva ce considerăm că este rău pentru România”, a adăugat Victor Ponta.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”