Concluziile vizitei prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene în România. Cum vede Bruxelles-ul problema ridicării MCV-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frans Timmermans o contrazice pe Viorica Dăncilă şi susţine că România s-ar putea să scape de MCV nici în 2019, dacă nu sunt îndeplinite toate recomandările Comisiei. FOTO gov.ro

Numărul doi din Comisia Europeană, Frans Timmermans, i-a avertizat pe politicieni că România riscă să facă paşi înapoi în ceea ce priveşte independenţa Justiţiei. În plus, oficialul a arătat că României s-ar putea să nu-i fie ridicat Mecanismul de Cooperare şi Verificare nici în 2019.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Frans Timmermans, a făcut, joi, un tur de forţă în România, întâlninindu-se cu principalii lideri politici, adică preşedintele României, şefii Parlalamentului, prim-ministrul ţării şi membrii Comisiei pentru legile Justiţiei, dar şi cu reprezentanţi ai sistemului judiciar. Motivul vizitei: discuţii despre independenţa Justiţiei, legislaţia penală  şi eventualele progrese ale României în ceea ce priveşte Mecanismul de Coopare şi Verificare (MCV). Una dintre primele concluzii exprimate de oficialul european este că România, prin atitudinea faţă de sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei, ar da semne că începe stagneze, chiar să regreseze. „Este ca şi cum aţi fi alergat un maraton şi acum sunteţi pe ultima sută de metri. Alergaţi către linia de finish, nu în sens înapoi, nu vă opriţi, nu staţi pe loc şi, pentru numele lui Dumnezeu, nu începeţi faceţi paşi înapoi“, a fost mesajul liderului european.

De altfel, acesta a făcut numeroase precizări şi despre cum se raportează Bruxelles-ul faţă de România pe tema MCV, adică dacă va fi ridicat în 2019. „Ambiţia noastră e să putem spune în 2019, înainte de încheierea mandatului acestei comisii (în toamna anului 2119 − n.r.), că oprim MCV. Ambiţia poate fi pusă în aplicare dacă ne intensificăm eforturile să implementăm ultimele recomandări. Dar nu este un termen-limită, e o ţintă“, a declarat Timmermans, care o contrazice astfel pe prim-ministrul Viorica Dăncilă, cea care weekendul trecut afirmase că România are promisiunea şefului Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că României i se va ridica MCV-ul până la 1 ianuarie 2019.

Convorbiri „zi de zi“ cu Dragnea şi cu Tăriceanu

Mai mult de atât, Timmermans a anunţat că a stabilit şi cu şefii Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, să aibă o comunicare directă, chiar „zi de zi“, dacă e nevoie, pentru că nişte „oameni au spus că Comisia Europeană nu a înţeles bine“ modificările legislative din România. De altfel, în spatele uşilor, numărul doi al CE a fost şi mai dur, spunându-le aleşilor din Comisia pentru legile Justiţiei că lasă impresia că fac legi cu dedicaţie, uneori chiar pentru ei. „Sunt convins că oamenii din România şi din alte ţări vor ca politicienii să discute despre locuri de muncă, asigurări sociale, educaţie, sănătate, nu doar despre reforma justiţiei, mai ales dacă impresia creată este că reforma justiţiei este făcută pentru binele propriu, nu al societăţii. Sunt destul de bine informat, mai ales în privinţa ţării dumneavoastră. Aţi realizat atât de multe de când aţi intrat în UE. Ochii Europei sunt asupra României şi asupra acestui conflict, ceea ce nu s-a mai întâmplat de ceva vreme. Oamenii se întreabă de ce există un conflict între Parlament şi sistemul judiciar, de ce oamenii ies în stradă“, le-a transmis Timmermans celor din Comisia Iordache, într-o întâlnire cu uşile închise. 

Pe de altă parte, reprezentanţii Puterii, adică liderii PSD şi ALDE, au avut propria variantă asupra celor discutate cu Timmermans. „Dacă discutăm pe senzaţii şi percepţii, nu o să fie bine. Nu există nicio râcă între Parlament şi sistemul judiciar“, a declarat Dragnea referitor la faptul că există o dispută  între Parlament şi sistemul judiciar. Mai mult, Liviu Dragnea a susţinut că el şi PSD nu au făcut nimic care să „ştirbească“ independenţa Justiţiei. 

În schimb, Călin Popescu Tăriceanu a punctat. „Decizia Comisiei de a ridica mecanismul este aşteptată pentru a încheia situaţia curentă în care România este evaluată în paralel prin mai multe instrumente cu aceleaşi obiective“, a declarat Tăriceanu, după întâlnirea cu oficialul CE. Liderul Senatului a subliniat şi faptul că liderii Parlamentului fac tot posibilul ca instituţiilor să li se asigure o funcţionare democratică, „în afara oricărei interferenţe a instituţiilor de forţă sau a serviciilor de intelligence“. 

Iordache: Nu dorim „un război“

Vocal a fost şi preşedintele Comisiei pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, deputat care a exprimat şi faptul că aleşii Puterii nu vor să înceapă „un război“ cu cei din sistemul judiciar. „S-a spus că nu trebuie să existe un război pentru că percepţia publică a fost că există un război între Parlament şi sistemul judiciar. În luările de cuvânt ale mele şi ale colegilor mei s-a precizat foarte clar că atât timp cât cele mai importante modificări la cele trei legi (ale justiţiei − n.r.) au venit fie din partea CSM, fie din partea asociaţiilor profesionale, nu ne dorim în niciun caz «un război între Parlament şi sistemul judiciar»”, a declarat deputatul PSD Florin Iordache, pus să comenteze afirmaţia pe care oficialul european a făcut-o în cadrul întâlnirii, potrivit căreia nu trebuie să existe „un război“ între Parlament şi sistemul judiciar.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate