Concluziile lui Iohannis după Summitul UE-Balcanii de Vest. Discuții pe teme de securitate, investiții și extinderea Uniunii

0
Publicat:

Președintele României, Klaus Iohannis, a precizat, după Summitul UE-Balcanii de Vest, că repreznetanții statelor au abordat o serie de probleme, de la consecințele războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, susținerea extinderii Uniunii, dar și atragerea de investiții.

Klaus Iohannis la Summitul UE-Balcanii de Vest FOTO Presidency

În cadrul reuniunii au fost discutate evoluțiile înregistrate de la ultimul Summit UE-Balcanii de Vest (Tirana, 6 decembrie 2022), provocările cu care se confruntă regiunea Balcanilor de Vest, precum și sprijinul constant al UE pentru statele din regiune, inclusiv pentru a face față provocărilor generate de situația geopolitică actuală determinată de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și de acțiunile hibride ruse. Președintele României a subliniat că procesul de integrare europeană are rolul de a susține dezvoltarea partenerilor Uniunii Europene din Balcanii de Vest pe baze democratice, stabile, și de a sprijini construcția unui spațiu mai sigur în proximitatea Uniunii. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a reiterat susținerea puternică a României pentru accelerarea procesului de extindere, pe baza meritelor proprii ale candidaților în procesele de reformă, dar și în asumarea valorilor Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. 

Președintele României a evidențiat sprijinul principial și ferm al țării noastre pentru perspectiva europeană a partenerilor din Balcanii de Vest, atât la nivel politic, cât și prin furnizarea de expertiză în diverse domenii, dar, în egală măsură, și susținerea pentru securitatea și stabilitatea regiunii, concretizată prin contribuțiile României la operațiile KFOR și EUFOR Althea, care vor continua de o manieră robustă”, mai punctează sursa citată.

Combaterea acțiunilor hibride ale Rusiei

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că, mai ales în actualul context geopolitic, Uniunea va continua să demonstreze unitate și hotărâre în apărarea valorilor europene. În acest sens, Președintele României a arătat că Uniunea Europeană va continua să fie alături de partenerii din Balcanii de Vest și să îi susțină în eforturile pentru atenuarea impactului negativ al războiului de agresiune al Rusiei și pentru combaterea acțiunilor hibride ale acesteia. Președintele Klaus Iohannis a exprimat totodată sprijinul pentru organizarea în mod regulat a Summitului UE – Balcanii de Vest”, mai explică Administrația Prezidențială.

La finalul Summitului, liderii au adoptat o Declarație Comună care consolidează cooperarea și coordonarea dintre Uniunea Europeană și Balcanii de Vest, fiind evidențiat faptul că doar o întărire a cooperării pe baza asumării principiilor și valorilor comune europene, precum și pe un angajament strategic consolidat pentru viitorul european al regiunii poate genera un răspuns eficient la provocările comune. În cadrul dezbaterilor a fost reliefat sprijinul cuprinzător și multidimensional al UE pentru regiunea Balcanilor de Vest, căruia i se adaugă în prezent și noul Plan de Dezvoltare pentru Balcanii de Vest, care va contribui suplimentar la avansarea, pe baze de merit, a parcursului european al Balcanilor de Vest, în special prin prisma avansării proceselor de convergență cu UE”, punctează sursa citată.

Totodată, a rezultat că, pentru atragerea în continuare de investiții în regiune, va fi necesară accelerarea de către parteneri a implementării reformelor în domeniul statului de drept, a celor menite să sprijine tranziția verde și pe cea digitală, a apropierii de piața internă a UE, pe baza respectării acquis-ului european, dar și a integrării economice regionale”, conchid cei de la Palatul Cotroceni.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată