Comisia Roşia Montană: Bisericile ortodoxă, romano-catolică şi greco-catolică sunt împotriva proiectului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Greco-Catolică s-au declarat împotriva proiectului Roşia Montană, potrivit reprezentanţilor acestora audiaţi, vineri, la Comisia privind Roşia Montană

Potrivit Mediafax, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), preotul Ionuţ Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, a menţionat că Patriarhia Română reafirmă poziţia Sfântului Sinod al BOR, adoptată în şedinţa din 11 noiembrie 2003, prin care s-a pronunţat în defavoarea realizării proiectului Roşia Montană. Motivaţia BOR este că această parte a ţării trebuie poată conserva patrimoniul cultural şi integritatea mediului înconjurător".

„Pornind de la temeiul biblic potrivit căruia pământul este creaţia lui Dumnezeu, dăruită omului spre conservare şi cultivare şi de la faptul că tipul de exploatare a minereului propus astăzi va afecta atât ecologic, cât şi uman zona Roşia Montană, BOR reafirmă îngrijorarea faţă de efectele nocive ireversibile asupra mediului şi patrimoniului cultural pe care le-ar putea avea metoda de exploatare cu cianuri a bazinului auro-argintifer de la Roşia Montană“, a mai arătat Corduneanu.

Acesta a subliniat că BOR nu respinge mineritul, ci doar metodele cu efecte nocive asupra mediului natural.

La rândul său, reprezentantul Bisericii Greco-Catolice din România, Andrei Mărcuş, care a prezentat şi punctul de vedere al Bisericii Romano-Catolice, a afirmat că Biserica catolică de ambele rituri este împotriva proiectului Roşia Montană şi propune Guvernului retragerea proiectului.

„Până nu vom avea garanţii, propunem Guvernului retragerea proiectului privind Roşia Montană şi facem apel la clasa politică din România să guverneze responsabil căutând binele comun al tuturor cetăţenilor ţării şi nu interesele proprii“, a spus Mărcuş.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert