Comisia „Alegeri 2009“. Dragomir: În 2009, Cătălin Voicu i-a transmis printr-un intermediar lui Gabriel Oprea că i-a pregătit deja celula

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Dragomir. FOTO Inquam Photos

Comisia „Alegeri 2009“ l-au audiat, luni, pe Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI, cel care a afirmat că UNPR a fost o creaţie a SRI, instituţia insistând ca în numele său să apară şi cuvântul „progres“. De asemenea, acesta a vorbit şi despre faptul că în SRI ar fi fost în 2009 mai multe „tabere“ cu simpatii faţă de anumiţi politicieni şi partide.

UPDATE: Daniel Dragomir a declarat, după audierea sa la Comisia „Alegeri 2009“, că a propus să fie audiat şi  fostul general SRI Ionel Marin. „Am propus să-l cheme la audieri şi pe domnul Ionel Marin. Eu prezentat echilibrat ambele tabere politice“, a declarat Dragomir. În opinai sa, una dintre tabere, din care făcea parte şi Ionel Marin, era strânsă în jurul lui Mitică Iliescu, fostul şef al SPP pe vremea când Ion Iliescu era preşedintele ţării. A doua tabără din 2009 era constituită în jurul fostului adjunct al SRI, Florian Coldea. 

Daniel Dragomir a explicat şi de ce întâlnirea din casa lui Gabriel Oprea era „documentată“ de SRI. „În cadrul serviciului sunt două tipuri de acţiuni: de urmărire şi de autoprotecţie. Dacă structura de autoprotecţie şi-a făcut datoria....acolo puteau să participe spioni, terorişti“, a mai spus fostul ofiţer SRI.  


Iată cele mai importante dintre declaraţiile ale lui Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI, la Comisia „Alegeri 2009“:

  •  UNPR a fost gândit în laboratoarele Serviciului, de către Serviciu. „P“-ul din UNPR, adică cuvântul progres, a fost o insistenţă a Serviciului.
  • Întâlnirea din sufrageria lui Oprea a fost documentată şi există date. Au fost foarte multe convorbiri telefonice, Kovesi cu Coldea, Dâncu, Muşătescu…Toate aceste convorbiri sunt documentate. Acea întâlnire a fost foarte tensionată pentru că, în baza acelor sondaje scoase de Antena 3 şi Realitatea, un candidat pierdea şi în momentul acela fiecare dintre participanţi avea de pierdut funcţia, avea să iasă din Sistem.
  • Intalnirea de la Gabriel Oprea a fost una politica, nu de siguranta nationala. Orice ofiter din cadrul SRI, in momentul in care desfasoara activitati care tin de fisa postului, este obligat sa raporteze. Acest raport trebuie documentat. Acest lucru este valabil si pentru fostul prim-adjunct care ar fi trebuit sa raporteze nu numai directorului SRI, ci si sefului CSAT.
  • Anul 2009 a fost cel mai complicat an al Serviciului.
  • Domnul Dâncu intra în încăpere la Gabriel Oprea şi îi alimenta cu date obţinute în timp real. Cine din cadrul serviciul alimenta în timp real cu date? În acea noapte, domnul Coldea primea pe telefon, la intervale foarte scurte de timp, informaţii despre cine s-a întâlnit cu cine şi ce plănuiesc. Sunt implicat ofiţeri, sunt implicate cadre, unităţi. Lucrurile acestea lasă urme.
  • Întâlnirea de la Gabriel Oprea de acasă a fost o întâlnire operativă. Acei oameni şi-au luat măsuri ca să îşi păstreze funcţia. 
  • Domnul Voicu i-a transmis printr-un intermediar domnului Oprea că i-a pregătit deja celula. Domnul Coldea fusese infromat că va fi demis. Doamna Kovesi urma să fie îndepărtată de la conducerea Parchetului General. Domnul Andronic putea să rămână fără client  (Traian Băsescu - n.r.).
Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute