Comisarul european Corina Creţu, primită de Papa Francisc, pe 9 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corin Creţu. FOTO Arhivă Adevărul

Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, are o vizită oficială în perioada 9-11 mai în Italia, prilej cu care va avea mai multe întâlniri oficiale, printre care şi cu Papa Francisc, potrivit programului oficial al membrilor Comisiei Europene.

„Voi avea unica ocazie de a fi primită miercuri, 9 mai, de către Excelenţa Sa, Papa Francisc, urmând apoi să particip la evenimentele organizate la Vatican de Ziua Europei“, a scris Corina creţu, pe pagina sa de Facebook. 

Potrivit programului, pe 9 mai comisarul Creţu se va afla în Vatican unde va fi primită de către Suveranul Pontif, urmând a susţine apoi un discurs la evenimentul organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în Italia cu ocazia Zilei Europei. Pe 10 mai Corina Creţu va avea o întrevedere cu Nicola Zingaretti, liderul regiunii Lazio şi va vizita un proiect construit cu fonduri europene.

În ultima zi a vizitei în Italia, pe 11 mai, Creţu susţine un discurs la Institutul Universitar European alături de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini şi comisarul pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică