Cojocaru, către Motoc: "Lasă dracu’ telefoanele alea!”. Cele două judecătoare CCR neagă existenţa conflictului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presiunile din interiorul Curţii Constituţionale au ajuns la cote alarmante în cursul zilei de astăzi. Cele două judecătoare CCR, Aspazia Cojocaru şi Iulia Motoc, au ajuns să-şi arunce vorbe grele, susţin surse din interiorul Curţii. Cei doi magistraţi neagă cu vehemenţă că ar fi existat vreo altercaţie între ele.

Tensiunile din interiorul Curţii au început încă de la începutul lunii, când magistraţii trebuia să se pronunţe asupra validităţii referendumului.

Datorită unei adrese trimise pe 6 august Guvernului României, judecătorii CCR au cerut întrunirea de urgenţă. Magistraţii urmau să dea un verdict astăzi în ceea ce priveşte referendumul, însă au amânat decizia pentru 21 august.

Potrivit unor funcţionari care lucrează la Curtea Constituţională şi care au fost citaţi de noielite.ro, Iulia Motoc şi Aspazia Cojocaru au avut o mică altercaţie.

Se pare că Motoc a ieşit din sală de mai multe ori pentru a vorbi la telefon, lucru care a enervat judecătorii CCR din tabăra USL. Aceştia au sesizat că "Iulia merge cam des la baie".

"Drept pentru care au trimis-o pe Aspazia Cojocaru să verifice ce face Motoc atunci când iese din sală. Așa se face că madam Motoc a fost surprinsă de madam Aspazia, tocmai în timp ce se pregătea să mai dea un telefon. <<Lasă dracu' telefoanele alea!>>, i-a spus pe un ton imperativ Aspazia Cojocaru, Iuliei Motoc, invitând-o înapoi în sală", scriu jurnaliştii de la pesurse.ro.

Se pare că Iulia Motoc s-a conformat şi s-a întors în sală.

Într-un drept la replică dat site-ului adevarul.ro, Iulia Motoc şi Aspazia Cojocaru afirmă că "sunt prietene apropiate şi nu au avut niciodată o altercaţie în Curte. Mai mult, Iulia Motoc a editat volumul <<Constantele dreptului in honorem Aspazia Cojocaru, prima femeie judecător CCR>>".

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete