Coaliția stă pe un butoi de pulbere. Principala problemă: majorarea pensiilor

0
Publicat:

PSD și PNL se comportă de parcă nu ar fi împreună la guvernare accentuându-se atacurile între liderii formațiunilor, principala problemă fiind procentul de mărire a pensiilor: 10% sau peste 15%.

Ciolacu și Ciucă nu sunt pe aceeași lungime de unde pe tema pensiilor FOTO Inquam Photos

Disputele din Coaliție tind să escaladeze într-un conflict serios între PSD și PNL, după ce în ultimele patru zile lideri ai celor două formațiuni au trecut la atacuri la persoană, dar și la pasarea vinovăției pe diferite aspecte ale guvernării. Iar după ce la început acuzațiile veneau doar din partea PSD, acum ies la luptă și liberalii. Însă dincolo de răfuielile personale, principala problemă e legată de bugetul pe 2023, proiect unde liberalii nici nu vor să audă de un procent sub 15% al măririi pensiilor. „E exclus un pas în spate. Minimum 15% a spus președintele nostru (n.r. – Klaus Iohannis), la fel a zis și premierul. Adrian Câciu (n.r. – ministrul Finanțelor) să învârtă bugetul până găsește soluția“, a precizat un vicepreședinte PNL pentru „Adevărul“.

În schimb, social-democraților nu le place ideea unei asemenea majorări, fiind greu de identificat veniturile care să acopere o astfel de creștere a veniturilor pensionarilor ce depășește proporția de 10-11%. Un semn de întrebare este și cum se va face taxarea companiilor de energie și gaze naturale în 2023, pentru că reprezintă un indicator al unei părți din veniturile de la stat. Pe scurt, dacă se taxează mai consistent, atunci vor fi mai mulți bani la buget.

Acuzații de populism

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a făcut apel la moderație pe tema măririi pensiilor, sugerând că liberalii dau dovadă de populism când cer 15% în plus. „Eu voi face o recomandare sinceră și de bun-simț colegilor de guvernare liberali: să nu intrăm pe tărâmul mocirlos al populismului. Să ne comportăm rațional ca să avem resurse și pentru alte categorii sociale și profesionale. Trebuie să fim cinstiți și aproape de toți românii“, a punctat Stănescu.

De asemenea, secretarul general al PSD a mutat spre PNL decizia referitoare la gestionarea crizei energetice. „Trebuie să abandonăm grija față de piața liberă din energie pe care dreapta a cultivat-o atâta timp, pentru că s-a văzut cine a beneficiat din această criză energetică: doar diverse grupuri de interese și niște băieții deștepți“, a mai punctat Stănescu.

Raluca Turcan, fost ministru liberal al Muncii, le-a cerut colegilor din PSD să prezinte datele corecte privind situația pensiilor, fiind de părere că dacă sunt resurse, acestea pot fi mărite cu până la 25%, iar România s-ar încadra de procentul asumat prin PNRR, de maximum 9,4 din PIB pentru pensii. „Tema acestui procent din PIB de 9,4% care trebuie modificat, în accepțiunea unora, pentru a putea crește pensiile, este una falsă și este incorectă pentru milioane de pensionari. Este o temă gândită atent, pentru a crea ideea unei conspirații. Nu există nicio conspirație nicăieri“, a transmis vicepreședinta PNL, într-o intervenție la RFI.

Cărțile citite și apelativele

O altă parte a certurile din Coaliție a izbucnit de la ironiile repetate. După ce Marcel Ciolacu l-a persiflat pe Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, liberalul a vorbit de cultura precară a președintele PSD. „Am avut războaie publice şi m-am luptat cu personaje mult mai cultivate ca Marcel Ciolacu. Probabil Victor Ponta citise cam 1.500 de cărţi în plus faţă de Marcel Ciolacu şi avea ceva mai multă şcoală. Liviu Dragnea era mult mai abil şi mult mai şmecher“, a precizat Bogdan, într-o intervenție la Digi24..

Una din replici i-a fost dată de liderul PSD Giurgiu, Marian Mina, într-o postare în care îl ironiza pe „intelectualul“ Rareș Bogdan. Mina, absolvent al Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport, și-a luat diploma de master la Timișoara, în 2009, în timp ce era pe funcția de șef Agenție al CNADNR la Giurgiu. Mina susține că vorbește fluent, fiind la nivel academic - C2, patru limbi străine.

Un răspuns a venit de la alt ales liberal. Alin Ignat, deputat PNL de Alba, le-a cerut celor de la PSD să nu mai ducă nivelul discursului public așa de jos, prin sintagme ca „Nea Ion de la raion“ (folosit de Ciolacu pentru Rareș Bogdan), că nici ei nu au zis de vreun reprezentant social-democrat care îl ataca pe Virgil Popescu, ministrul Energiei, că e „Ilie de la sculărie“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine