Coaliţia de guvernare, pe un butoi de pulbere. Critici din PNL la adresa lui Barna. Falcă: Dacă ne respectăm, ne spunem lucrurile în interior, nu prin presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Falcă, europarlamentar şi vicepreşedinte al PNL, l-a criticat pe copreşedintele USR-PLUS, Dan Barna, pentru faptul că a ieşit în presă şi să propună şefia Camerei Deputaţilor pentru Cătălin Drulă, dar şi pentru propunerea privind trei vicepremieri în noul Guvern.

„Cred că dl Barna confirmă că a greşit când a încercat să impună numirea lui ca preşedinte al Camerei Deputaţilor. Cred că astfel de ieşiri nu ajută pe nimeni, cred că astfel de lucruri trebuie făcute în interior, în ceea ce înseamnă încrederea între parteneri. În cazul acelor negocieri ieşim cu o soluţie pentru ceea ce înseamnă programul de guvernare, pentru că acesta va fi legea care va permite gesionarea de către Guvern şi Parlament a treburior publice, apoi modul în care va arăta Guvernul României şi în final despre oamenii care vor ocupa atât funcţiile executive, cât şi funcţiile pentru Camera Deputaţilor şi Senat”, a spus vicepreşedintele PNL, după ce Dan Barna a avut o declaraţie de presă în care a venit cu propunerea numirii lui Cătălin Drulă la Camera Deputaţilor şi ca preşedinţii PNL, USR-PLUS şi UDMR să fie vicepremieri.

Întrebat dacă PNL ar putea accepta varianta propusă de Dan Barna, Falcă a spus: „Eu cred că toate aceste lucruri ar trebui discutate la masa negocierii şi niciodată prin declaraţii. Dacă ne respectăm, ne spunem lucrurie în interior, nu prin mass media”. Falcă a subliniat faptul că Dan Barna arată că nu are experienţă politică prin asemenea ieşiri. 

Liderul PNL spune că, în opinia sa, nici Dacian Cioloş, copreşedinte al Alianţei USR PLUS, nu a ştiut de anunţul pe care urma să-l facă Dan Barna.

Citeşte şi: 

USR-PLUS îl propune pe Drulă la şefia Camerei Deputaţilor. Barna: Eu, Orban şi Kelemen Hunor să fim vicepremieri ca deciziile să fie luate la Palatul Victoria

UDMR bate obrazul USR-PLUS: Asemenea propuneri nu se dau pe piaţă, iar apoi să aştepţi reacţiile. UDMR nu a fost consultat

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%