Coaliţia de guvernare intră în zodia alegerilor interne. Care sunt favoriţii pentru şefia partidelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Liderii principalelor partide din coaliţia de guvernare au pornit campania internă pentru congresele care vor avea loc atât în PNL, cât şi la USR-PLUS. Dacă Ludovic Orban nu are pentru moment contracandidat, în USR-PLUS se anunţă o luptă între Dan Barna şi Dacian Cioloş.

Organizaţiile PNL fidele lui Ludovic Orban au început să anunţe susţinerea actualului şef pentru încă un mandat de patru ani, cu toate că oficial nu au început alegerile interne în vederea congresului. Prima a fost PNL Sector 3, condusă de către Antonel Tănase, mână dreaptă a lui Orban când era premier, care a transmis un adevărat elogiu la adresa lui Orban. 

„După numai doi ani de la preluarea mandatului, Ludovic Orban a reuşit să facă din PNL partidul câştigător în toate bătăliile politice electorale. Cu eleganţa unui om politic cu vechime şi onoare, la o zi după alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, Ludovic Orban a demisionat din poziţia de prim-ministru, deşi reuşita realizării unei coaliţii de dreapta i se datorează în mare măsură, aşa cum vede cu claritate acum, la două luni de la învestirea noului guvern”, a fost mesajul filialei.

Abordări similare au avut şi filialele PNL Vrancea, condusă de Cătălin Toma, respectiv PNL Maramureş, condusă de Ionel Bogdan. Decizia votului privind susţinerea lui Orban de către Vrancea a avut loc exact în ziua în care şeful PNL era în vizită în filială şi cu una înainte de venirea premierului Florin Cîţu. Filiala e controlată de Ion Ştefan, fost ministru al Dezvoltării, care i-a găsit un loc eligibil şi fostului purtător de cuvânt al Guvernului Ionel Dancă. 

În următoarele săptămâni este de aşteptat ca şi alte filiale să urmeze exemplul. Surse din conducerea PNL susţin pentru „Adevărul” că prin conturarea unei puternice tabere pro-Orban e urmărită descurajarea constituirii unei alternative formate din organizaţii puternice. Potrivit calculelor din tabăra Orban, 10, maximum 12 filiale ar fi anti-Orban, dar foarte multe sunt indecise. De altfel, marea problemă a contestatarilor e că încă nu au contracandidat, mizându-se însă pe o eventuală intrare în cursă a lui Florin Cîţu, cel care a spus că va candida pentru o funcţie importantă, adică prim-vicepreşedinte sau preşedinte.

Barna versus Cioloş

De cealaltă parte, la USR-PLUS lupta ar putea avea loc între cei doi copreşedinţi ai formaţiunii, unul recunoscând că vrea şefia noului partid, în timp ce al doilea doar a lăsat de înţeles, dar care e împins de la spate să intre în cursă. 

Dan Barna a declarat cu subiect şi predicat faptul că va candida cu siguranţă pentru şefia USR-PLUS. „USR este un proiect pentru care am muncit foarte mult şi este un proiect care consider că mai are perspectivă de creştere şi dezvoltare, şi tocmai de aceea vreau să duc mai departe acest proiect. Deci, da, voi candida la preşedinţie, cum e şi firesc”, a declarat Barna pentru G4Media. Acesta nu s-a ferit să-şi anunţe şi intenţia pentru alegerile prezidenţiale, precizând însă că dacă Guvernul nu va avea o performanţă bună, se va retrage. „Dacă acest Guvern va performa şi va face acele reforme de care avem nevoie şi pe care le-am dorit, evident că şi eu voi fi într-o poziţie bună, în ochii colegilor, pentru o candidatură la prezidenţiale. Dacă acest Guvern nu va performa şi nu va obţine rezultatele aşteptate, evident că şi şansele mele vor fi ceva mai reduse”, a adăugat liderul USR.

Pe de altă parte, Dacian Cioloş a lăsat să se înţeleagă faptul că vicepremierul Dan Barna nu ar fi potrivit pentru funcţia de preşedinte al noului partid. „Cine se ocupă de partid trebuie să se ocupe şi de conducerea partidului, şi de organizarea lui. Când eşti în Guvern sau în Parlament, ai şi acolo anumite responsabilităţi, unele mai solicitante decât altele”, afirma Cioloş într-un interviu pentru G4Media. În schimb, liderul eurodeputaţilor USR-PLUS a subliniat că el ar putea, chiar dacă e la Bruxelles câteva zile pe săptămână, să se ocupe de partid.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare