Clotilde Armand, după ce a aflat că angajaţii Primăriei Sector 1 folosesc 5 milioane de coli A4 pe an: „E ca şi cum m-aş fi întors 50 de ani în timp”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clotilde Armand este de părere că sistemul public trebuie digitalizat. FOTO: Inquam Photos/ George Calin

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din Capitală, a subliniat, vineri, nevoia digitalizării sistemelor publice. Edilul a declarat că la momentul preluării mandatului a descoperit că angajaţii instituţiei foloseau aproximativ 5 milioane de coli A4 pe an, adică 100 de pagini pe zi de angajat.

Clotilde Armand a transmis că este nevoie de digitalizare, pentru ca tinerii să simtă primăria „ca fiind din generaţia lor”.

„Când am ajuns la primărie am găsit 3.000 de angajaţi şi dacă vorbim doar de aparatul primăriei sunt 5 milioane de coli A4 folosite anual, ceea ce înseamnă 100 de pagini pe zi de angajat. Este un mare şoc cultural pentru mine, ca şi cum m-aş fi întors 50 de ani în timp. Ne dorim să transformăm această primărie, ne dorim ca tinerii să simtă primăria ca fiind din generaţia lor. Este o provocare la două niveluri: în primul rând intern. În primărie trebuie să schimbăm complet felul de a proceda şi să digitalizăm serviciile care se văd din exterior", a explicat Clotilde Armand, conform Mediafax.

Edilul a mai adăugat că, la preluarea mandatului, angajaţii primăriei nu aveau nici măcar adrese de e-mail, în ciuda faptului că se cheltuiau „foarte mulţi bani” pentru digitalizare.

„Numai la Poliţia Locală sunt milioane de lei cheltuiţi pe partea asta de digitalizare fără efecte pe care să le resimţim. Noi trebuie să schimbăm modul de lucru de până acum”, a mai spus Clotilde Armand.

Nu în ultimul rând, Clotilde Armand a mai transmis cp Primăria vrea să folosească senzori pentru colectarea selectivă şi pentru tot ce înseamnă date de poluare.

„Parteneriatul public-privat are un specific. El trebuie să producă profit pentru partenerul privat. Partenerul privat, dacă nu are profit, nu va fi la fel de implicat. În România aceste tipuri de parteneriate pentru autostrăzi, spitale, parcări, locuri de joacă şi altele nu pot fi gândite de oameni ca surse generatoare de profit. Şi de aceea trebuie să fim puţîn atenţi când vorbim de parteneriate public-privat.

 O să va dau un exemplu de succes: suntem într-un parteneriat public-privat când vine vorba despre accesul la servicii publice pentru persoane nevăzătoare. Aici nu este vorba despre un profit pentru firmă. Este un profit în sensul că ea îşi doreşte că persoanele nevăzătoare să aibă acces la serviciile publice şi creează un anumit tip de aplicaţie. Este foarte clar că împreună aducem ceva comunităţii. Suntem foarte deschişi pe partea asta de parteneriate public-privat, dar tebuie să fim atenţi să fie vorba despre un serviciu public. Deocamdată, pentru a beneficia de expertiză firmelor private, fiindcă fără această expertiză nu putem să mergem mai departe, lucrăm la caiete de sarcini”, a conchis aceasta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine