Clotilde Armand a avut termen în dosarul penal în care este inculpată pentru conflict de interese

0
Publicat:

În dosarul penal privind conflictul de interese, deschis la data de 25.04.2024 , controversata Clotilde Armand are calitatea de inculpat.

Clotilde Armand are calitatea de inculpat într-un dosar penal. Foto Inquam, George Călin

Potrivit informațiilor de pe portal.just, în dosarul iniţial deschis la data de 25.04.2024 ce vizează conflictul de interese şi care s-a aflat joi, 10 octombrie pe masa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Clotilde Armand are calitatea de inculpat.

Ea este acuzată că a încălcat prevederile art. 301 din Codul Penal, care se referă la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii:

a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;

b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta”.

La dosatul iniţial, a fost deschis un dosar asociat, înregistrat cu numărul 12508/299/2024/a1, unde se iau măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară.

Stadiul dosarului este în fond.

În ceea ce priveşte soluţia la termenul din 10 octombrie, aceasta nu a fost încă publicată pe portal.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră