Ciucă: Ruperea de sursele ruseşti de hidrocarburi merge în direcția asumată de NATO pentru tranziţia energetică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul susţine nevoia de rupere de sursele ruseşti de hidrocarburi, o direcție asumată la nivel NATO pentru tranziţia energetică și o schimbare strategică esențială.

Nicolae Ciucă a amintit de direcțiile NATO privind energia FOTO Guvernul României

La nivel strategic, ruperea de sursele ruseşti de hidrocarburi, reducerea dependenţelor de actorii care ne atacă valorile, merge în sensul deja proiectat la nivel euro-atlantic pentru tranziţia energetică. În termen scurt şi mediu, ea determină diversificarea surselor, avansul tehnologic şi reorientarea economico-investiţională într-o multitudine de domenii. Mai mult, acest tip de urgenţe determină apropierea poziţiilor în materie de politici energetice între statele membre. Transformarea energetică este una dintre schimbările strategice esenţiale în actualul context", a declarat premierul, prezent vineri la cea de-a VI-a ediţie a Black Sea and Balkans Security Forum.

Șeful Guvernului a menţionat că România a pus accent pe consolidarea interconectărilor şi diversificarea mixului energetic, prin dezvoltarea unor noi proiecte de producţie, inclusiv nuclear şi gaze naturale.

Proiecte de infrastructură

România a pus constant accent pe continuarea dezvoltării proiectelor de infrastructură, în special consolidarea interconectărilor şi diversificarea mixului energetic, prin dezvoltarea unor noi proiecte de producţie, inclusiv nuclear şi gaze naturale. Suntem bine poziţionaţi pentru tranziţia la un model de dezvoltare bazat pe consum energetic sustenabil, iar proiectele comune energetice şi tehnologice cu partenerul strategic american s-au dovedit o dată în plus o viziune benefică României. Devine cel puţin la fel de important efortul şi mesajul comunităţii euro-atlantice de susţinere fermă a respectării dreptului internaţional, a valorilor şi principiilor democratice şi de respingere a revizionismului, a sferelor de influenţă şi a politicii de putere", a completat premierul.

Nicolae Ciucă a subliniat că rezilienţa informaţională este „esenţială pentru coeziunea trans-atlantică", în contextul în care agresiunea din Ucraina „a fost însoţită şi de exacerbarea propagandei".

Miza Mării Negre

  „Regiunea Mării Negre devine acum o miză mai mare ca oricând, nu doar în sensul clasic, militar, al securităţii, cât mai ales din perspectivă largă, geopolitică. Aceasta are implicaţii pe multiple planuri: securitate, energie, siguranţa lanţurilor de aprovizionare, infrastructură, interconectivitate, securitate cibernetică. În aceste domenii consacrarea acestei regiuni în strategii naţionale aliate sau ale UE se justifică şi se reflectă în modul cel mai concret. Iar securitatea maritimă se concentrează pe libertatea de circulaţie şi de navigaţie şi libertatea comerţului, pe care trebuie să le apărăm şi în situaţii speciale, precum cele din perioadele de război”, afirmat Nicolae Ciucă.

  Șeful Guvernului a salutat iniţiativa puternic susţinută în Congresul SUA de a consolida o strategie americană la Marea Neagră. „Parteneriatul strategic cu SUA a determinat gândirea unei noi strategii dedicate Mării Negre. Este de salutat iniţiativa, puternic susţinută în Congresul SUA, de a consolida o strategie americană la Marea Neagră. Creşterea investiţiei strategice a SUA în susţinerea rezilienţei şi libertăţii de alegere a statelor partenere este din ce în ce mai vizibilă. Franţa sau Marea Britanie, dar şi alte state, sunt exemple elocvente", a adăugat premierul.  

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați