Ciucă: 98% din gospodării vor beneficia de plafonarea prețurilor la energie

0
Publicat:

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, la începutul ședinței de Guvern, că de plafonarea prețurilor la energie vor beneficia 98% din gospodării.

Premierul Nicolae Ciucă, declrațații la începutul ședinței de Guvern
Premierul Nicolae Ciucă, declrațații la începutul ședinței de Guvern

Deși am întârziat aproape trei ore ședința de Guvern, vă spun că a fost nevoie de toate avizele de la toate ministerele și a fost nevoie. (...) Prin modificările pe care le vom aduce OUG 27 nu facem altceva decât să consolidăm și să extindem măsurile de protecție a populației și economiei de creșterile prețurilor energiei și gazelor naturale. (...) Am extins și perioada de valabilitate a acestei ordonanțe, până șla 31 august 2023. Am avut în vedere să asigurîm protejarea populației și a economiei, sunt 98% din gospodării care vor beneficia de această plafonare și compensare a prețurilior energiei”, a spus premierul.

Ce prevede ordonanța

Numărul de kWh până la care Guvernul acordă compensări scade de la 300 la 255. Adică vorbim despre o reducere cu 15%.

Plafonarea prețurilor la energie electrică

Potrivit Ordonanței, plafonarea prețurilor la energia electrică este prelungită până la 31 august 2023, astfel:

Pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022- 31 august 2023, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este:

a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 - 100 KWh inclusiv;

b) maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 - 300 kWh, pentru un consum lunar care de maximum 255 kWh. Consumul de energie electrică ce depășeste 255KWh /luna se facturează conform prevederilor art.5 alin (1).

c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal. Diferenta de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art.5 alin (1);

d) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al unităţilor de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare,

e) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la locul de consum în anul 2021, pentru instituțiile publice ,altele decât cele prevăzute la lit.d). Diferenta de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art.5 alin (1);

f) pentru beneficiarii prevăzuți la lit. c) si e) care nu au istoric de consum in anul 2021, procentul de 85% se aplica la consumul realizat lunar.

Plafonarea prețurilor la gazele naturale:

(2) Prin derogare de la prevederile art. 180 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022-31 august 2023, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:

a) maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;

b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică.

Taxa de solidaritate

„Începând cu data de 1 septembrie 2022, pe perioada de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, producătorii de energie electrică, entitățile agregate de producere a energiei electrice, traderii, furnizorii care desfășoară activitatea de trading și agregatorii care tranzacționează cantități de energie electrică și/sau gaze naturale pe piața angro plătesc o contribuție de solidaritate, stabilită în conformitate cu prevederile metodologiilor prevăzute în anexa nr.6 și anexa 6.1.”, se arată în proiectul de OUG.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite