Ciucă, după ce Geoană a spus că s-a „autoinvitat” la summitul NATO: Eu sunt ales de oameni. M-aș fi așteptat să înțeleagă mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele PNL, Nicole Ciucă, a reacționat, vineri, după ce secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a criticat în cadrul unui interviu televizat, prezența sa la recepţia din Congresul SUA, afirmând că probabil s-a „autoinvitat”. Șeful liberalilor a spus că implicarea sa la astfel de evenimente este justificată prin mandatul său și că a fost invitat de președintele Klaus Iohannis.

Nicolae Ciucă a reacționat la acuzațiile lui Mircea Geoană Foto: Mediafax

Spre deosebire de domnul Geoană, eu sunt ales de oameni în funcția pe care o ocup, pentru a-i reprezenta. Motiv pentru care am participat și anul acesta la Adunarea Parlamentară a NATO, așa cum am făcut-o și în trecut. Pentru că participarea la întâlnirile diplomatice cu aliații noștri este esențială pentru consolidarea securității României. Imediat după aceea, mi-am continuat activitatea la summitul NATO, la invitația președintelui. Având o funcție în NATO timp de cinci ani, m-aș fi așteptat ca domnul Geoană să înțeleagă mai bine cum funcționează lucrurile”, a scris liderul PNL, Nicolae Ciucă, pe pagina sa de Facebook.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat joi seara, la Digi24, că l-a văzut pe Nicolae Ciucă la summitul NATO și că a discutat puțin, „tangențial”, despre candidatura liderului PNL la prezidențiale, nu însă și despre a sa. „A participat la o recepție în Congres. Cred că nu este membru în delegația Adunării Parlamentare a NATO, probabil că s-a autoinvitat acolo”, a adăugat secretarul general al NATO.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a aflat, alături de președintele Klaus Iohannis, la summitul NATO de la Washington, organizat în perioada 9-11 iulie.   

Amintim că anterior și premierul Marcel Ciolacu a reacționat ironic cu privire la prezența liderului PNL, Nicolae Ciucă, la summit-ul NATO de la Washington, afirmând că a crezut că „s-a înscris la conferința democraților, pentru înlocuirea președintelui Joe Biden”, dar și la anunțul candidaturii liderului liberalilor la alegerile prezidențiale. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a catalogat drept nesemnificative ironiile membrilor și liderului PSD, Marcel Ciolacu, la adresa candidaturii sale la prezidenţiale, afirmând că ele arată că undeva deranjează şi că a început campania şi competiţia electorală.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani