Ciucă pune cruce impozitării progresive: „Nu se discută în acest moment. Există analize de optimizare fiscală la nivelul Ministerului de Finanţe”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că nu se discută în acest moment despre introducerea impozitării progresive, precizând că Ministerul Finanţelor face analize pentru a veni cu măsuri de optimizare fiscală. Şeful Guvernului a subliniat că PNL continuă să susţină cota unică.

Întrebat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la Cluj, despre impozitarea progresivă susţinută de social-democraţi, premierul Nicolae Ciucă a declarat:

„Am făcut menţiunea acum două zile, o fac şi acum, nu se discută despre impozitul progresiv. Nu există în acest moment o altă formulă de impozitare, ci există analize şi studii care se derulează în grupul de lucru la nivelul Ministerului de Finanţe. Odată ce vor finaliza aceste măsuri de oprimizare fiscală, vom avea consultări cu instituţiile de specialitate, cu mediul academic, cu mediul de business, astfel încât să avm o decizie care să sprijine tot ceea ce înseamnă atât colectarea banilor la bugetul de stat, cât şi sprijinul pe care trebuie să îl acordăm mediului de afaceri.

Această creştere economică înregistrată pe primul trimestru se datorează în mare măsură dialogului pe care l-am avut cu mediul de afaceri, cu instituţiile de specialitate şi, de asemenea, dialogului pe care l-am avut cu investitorii români şi străini, dar şi încrederii pe care am reuşit să o dăm până acum că avem proiecte concrete, că avem predictibilitate şi stabilitate în acest domeniu”.

Totodată, întrebat dacă PNL va susţine modificarea cotei unice, preşedintele liberalilor a precizat: „PNL continuă să susţină cota unică, aşa cum ne-am asumat. Nu susţinem introducerea de taxe şi impozite noi, iar ceea ce urmează să se decidă, aşa cum am spus, va avea la baza o analiză şi o dezbatere aplicată pe situaţia concretă din zilele noastre”. 

Afirmaţiile premierului Ciucă vin în contextul în care PSD a adus din nou în discuţie modificarea sistemului de taxare şi introducerea impozitării progresive. Marcel Ciolacu transmis că ia în calcul o „redimensionare şi o reaşezare a impozitelor”, măsură care face parte dintr-un nou pachet economic pe care guvernanţii ar trebui să îl prezinte la începutul lunii iunie, dar pe care liberalii nu o agreează. Ciolacu a dat exemplu ţări precum Olanda, Germania, SUA, Italia, care au implementat impozitarea progresivă, precizând că „nu sunt toţi tâmpiţi pentru că au un sistem progresiv de impozitare, modern, adaptat cu deductibilităţi”. 

Vezi şi: Impozitarea progresivă naşte noi tensiuni în Coaliţie

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?