Ciucă, mesaj de Ziua Europei: Acum, când spectrul războiului ameninţă din nou pacea globală, Europa dă dovadă mai mult ca oricând de unitate şi solidaritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, de Ziua Europei, că în prezent, când războiul ameninţă din nou pacea globală, Europa dă dovadă mai mult ca oricând de unitate şi solidaritate. Şeful Executivului a precizat că România are „toate resursele necesare pentru a fructifica oportunităţile de dezvoltare în beneficiul cetăţenilor săi”.

„Ziua Europei marchează momentul de referinţă de acum 72 de ani, în care şeful diplomaţiei franceze de la acea vreme, Robert Schuman, prezenta celebra Declaraţie care îi poartă numele, pusă la punct împreună cu Jean Monnet. A fost un prim pas hotărât către crearea Uniunii Europene. Trecuseră doar 5 ani de la sfârşitul unui război devastator, care a zguduit întreaga lume şi a provocat numeroase pierderi umane şi economice. Iar planul celor doi părinţi fondatori ai construcţiei europene avea la bază conceptul de solidaritate şi ideea unei comunităţi de interese paşnice, care să facă imposibilă reizbucnirea unui nou conflict distrugător. Cu rănile încă deschise, Europa se pregătea să închidă porţile ameninţărilor care îi puteau aduce nimicirea”, a transmis premierul, luni, printr-un comunicat.

Nicolae Ciucă a mai spus că „în timp ce Estul Europei a rămas sub povara grea a unui autoritarism de stânga, germenii Europei Unite au început să rodească în Vest, devenit model de înţelegere, prosperitate şi dezvoltare”.

„Ruinele au lăsat, treptat, locul unui viitor bazat pe construcţie, cooperare şi viziune comună democratică şi economică. Eliberarea lagărului comunist, pentru care  românii au plătit un scump tribut de sânge, ne-a oferit şansa de a ne alătura celui mai impresionant proiect al păcii şi bunăstării - Uniunea Europeană. În cei 15 ani de la aderare, pe care îi sărbătorim în acest an, românii s-au bucurat şi au demonstrat că merită să fie parte a construcţiei europene, confirmând vocaţia noastră de popor ataşat valorilor democratice”, a punctat Ciucă.

Şeful Guvernului a mai precizat că, „dacă până de curând gândurile noastre se îndreptau mai degrabă către prosperitate, către dezvoltare economică”, astăzi, din cauza agresiunii militare ruse din Ucraina, la graniţele noastre, la graniţele Uniunii Europene, „revenim la viziunea părinţilor fondatori ai Uniunii noastre”.

„Primele cuvinte ale Declaraţiei Schuman sunt astăzi la fel de actuale : 'Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă'. Acum, când spectrul războiului ameninţă din nou pacea globală, după perioada dificilă a pandemiei, Europa dă dovadă mai mult ca oricând de unitate şi solidaritate şi face toate eforturile pentru apărarea păcii. Unitatea şi coeziunea statelor membre, coerenţa reprezentării intereselor noastre prin instituţiile UE sunt susţinute prin umanitatea arătată de cetăţenii noştri. Iar românii, azi, au demonstrat, prin generozitatea cu care şi-au deschis uşile caselor pentru refugiaţii ucraineni, că valorile pe care le împărtăşim la nivel european sunt reale, că solidaritatea este calea dezvoltării noastre împreună.

Născută ca un nucleu al păcii şi solidarităţii, Uniunea Europeană s-a dezvoltat, s-a consolidat, a depăşit provocări economice şi sociale majore de-a lungul celor peste şapte decenii de existenţă. Graţie mobilizării la nivelul Uniunii, România şi toate celelalte state membre au beneficiat de răspunsul european comun la criza provocată de pandemie, iar mecanismul european de redresare şi rezilienţă reprezintă un preţios punct de sprijin pentru perioada următoare. Toate aceste eforturi merg în direcţia consolidării proiectului european, cu deschidere spre ceea ce îşi doresc cetăţenii statelor membre”, a transmis prim-ministrul Ciucă. 

Nu în ultimul rând, premierul Nicolae Ciucă a mai declarat că România are „toate resursele necesare pentru a fructifica oportunităţile de dezvoltare în beneficiul cetăţenilor săi”.

„La cele 40 de miliarde de euro - bani europeni deja prezenţi în economia ţării noastre, alte peste 80 de miliarde de euro vor contribui la accelerarea modernizării şi recuperarea decalajelor de dezvoltare economică faţă de partenerii noştri vestici. Provocările acestei perioade determină ca solidaritatea statelor membre să se manifeste şi faţă de ţările cu perspective de integrare europeană - Ucraina, Republica Moldova, Georgia. Iar răspunsul comun care a coagulat în acest context statele membre demonstrează consolidarea proiectului european, din care şi România face parte”, a conchis Nicolae Ciucă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online