Ciucă, întrevedere cu președintele Consiliului de audit și inspecție din Coreea de Sud. Omologul coreean va efectua o vizită oficială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că omologul Han Duck-soo îi va fi oaspete în această săptămână, cu ocazia sărbătoririi a 15 ani de Parteneriat strategic. fiind „un nou prilej pentru a întări și dezvolta relațiile dintre cele două țări”.

FOTO Guvernul României

„Guvernarea responsabilă are nevoie de măsurarea impactului pe care actul de guvernare îl produce în viața oamenilor, iar expertiza și experiența auditorilor poate oferi astfel de analize”, a arătat premierul Nicolae Ciucă în cadrul unei întâlniri cu o delegație a Consiliului de audit și inspecție al Republicii Coreea (SAI), condusă de președintele Choe Jae-hae, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Totodată, șeful Executivului român a apreciat „buna colaborare dintre Curtea de Conturi a României și Consiliul de audit și inspecție al Republicii Coreea, mai ales în domeniul analizei de risc în selectarea temelor de audit și a instrumentelor specifice sistemului informatic în sprijinul activității de audit”.

De asemenea, premierul Ciucă „a declarat că recomandările Curții de Conturi sunt incluse în formularea politicilor publice guvernamentale și a subliniat amplul proces de modernizare care se desfășoară la Curtea de Conturi din România, proces observat și în atitudinea echipelor de audit și în comunicarea cu entitățile audiate”.

Totodată, în acest context, Nicolae Ciucă a apreciat că „schimbul de relații bilaterale este binevenit și va contribui la progresul și modernizarea instituției românești de profil”.

Sursa citată a mai arătat că „Digitalizarea procedurilor de audit poate crește eficientizarea gestionării banului public, oferind o evaluare rapidă și cuprinzătoare a funcționării sistemului administrativ public. În acest sens, bunele practici și experiența Coreei de Sud pot sprijini evoluțiile digitalizării din România”.

Șeful Guvernului a subliniat și cooperarea dintre Coreea de Sud și România, „reamintind de vizita oficială pe care a efectuat-o în această țară în decembrie anul trecut, când s-a întâlnit cu prim-ministrul coreean Han Duck-soo și a discutat teme de interes în domeniul cooperării economice, cu accent pe zona de energie, investiții, educație şi industria de apărare”.

Premierul Nicolae Ciucă a mai declarat că omologul Han Duck-soo îi va fi oaspete în această săptămână, cu ocazia sărbătoririi a 15 ani de Parteneriat strategic, fiind „un nou prilej pentru a întări și dezvolta relațiile dintre cele două țări”.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie