Ciucă, întrevedere cu liderii confederaţiei patronale Concordia: „Nu creştem taxele, avem o stare economică de echilibru şi un curs stabil euro-leu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a avut joi o întrevedere cu reprezentanţii confederaţiei patronale  Concordia, care reuneşte echivalentul a 26% din PIB-ul României. În cadrul întâlnirii au fost evaluate efectele războiului din Ucraina asupra economiei din România, iar discuţiile au vizat identificarea unor noi soluţii pentru susţinerea mediului de afaceri.

„Vrem să sprijinim tot ansamblul economic pentru că este foarte important pentru buget şi mai ales pentru păstrarea locurilor de muncă. Avem sume mari alocate pentru investiţii şi există şi programe europene de finanţare deschise pentru a sprijini domeniul economic. Abordăm integrat resursele de zeci de miliarde de euro pe care le avem la dispoziţie. Sprijinul acordat mediului de afaceri este pentru cetăţenii români şi aceasta este prioritatea noastră”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat al Guvernului.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre exploatarea resurselor din Marea Neagră, preţul de referinţă la gazele naturale şi energie, preţurile de referinţă pentru piaţa asigurărilor, precum şi teme ce au ţinut de legislaţia muncii, transporturi si turism.

În privinţa energiei şi gazelor naturale, au fost prezentate şi demersurile Guvernului României pentru finalizarea interconectorului de gaze dintre Grecia şi Bulgaria, care poate contribui la suplimentarea accesului la gaze.  Totodată, premierul a anunţat ca legea off-shore va intra în dezbatere saptămâna viitoare, potrivit Executivului.

„Reprezentanţii confederaţiei patronale Concordia au apreciat măsurile luate de guvern prin Ordonanţa de urgenţă numărul 27 din 2022, privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.

Guvernul şi-a anunţat intenţia de a institui un pachet legislativ pentru creşterea capacităţii de prelucrare şi procesare în România, în toate sectoarele economice. Reprezentanţii lanţurilor de mari magazine au arătat că stocurile din ţară sunt suficiente pentru a asigura lanţul de aprovizionare până la cumpărătorul final, evidenţiind nevoia de a păstra nivelul puterii de cumpărare”, mai arată sursa citată.

Participanţii au convenit că este nevoie de predictibilitate fiscală şi bugetară, iar premierul a subliniat că „anul acesta nu au fost modificate taxele iar măsurile fiscale vor avea o abordare predictibilă, generată prin dialog cu mediul de afaceri”

„Nu creştem taxele, avem o stare economică de echilibru şi un curs stabil euro-leu”, a dat asigurări prim-ministrul.

Totodată, Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va sprijini industria IT şi le-a transmis reprezentanţilor acestui sector că propunerile lor privind Cloud-ul guvernamental vor fi luate în considerare. 

La discuţiile cu membrii conducerii confederaţiei patronale Concordia, din partea guvernului au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Ministerului Transporturilor, Ministerului Economiei, Ministerului Cercetării , Inovării şi Digitalizării, Ministerului Muncii, Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerului Energiei şi Inspectoratului General pentru Imigrări.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă